Iuliana Scântei: Să citeşti pe site-ul CCR că e nevoie de revizuirea Constituţiei pentru a respecta deciziile CJUE este o glumă proastă

„Curtea Constituţională nu reprezintă România în relaţia cu Uniunea Europeană. Comunicatul CCR publicat pe site-ul instituţiei în data de 23 decembrie, cu referire la ultima decizie CJUE, e nul juridic si nu are niciun efect juridic obligatoriu pentru nicio autoritate a statului român sau pentru vreun cetăţean! Comunicatul de presă nu reprezinta poziţia Statului român faţă de UE”, a transmis Iuliana Scântei, printr-o postare pe Facebook, precizând că va pune în discuţia membrilor Comisiei Juridice a Senatului acel comunicat. 

Scântei: „Valer Dorneanu nu este CCR, deşi aşa se comportă”

Preşedinta Comisiei Juridice din Senat a subliniat că „politica europeana si externa a României nu se face prin comunicatele de presă ale CCR”. 
„Să citeşti pe site-ul CCR că e nevoie de revizuirea Constituţiei pentru a respecta deciziile CJUE este o glumă proastă! Nu e nevoie de nicio revizuire a Constituţiei ca să respecţi CJUE. ‘A respecta CJUE’ înseamnă de fapt să respecţi propria Constituţie în vigoare azi, adică prevederile art. 148. Este inadmisibil ca pe site-ul <<garantului supremaţiei Constituţiei>> să găseşti acest comunicat de presă, care nu reprezintă nici măcar poziţia oficială a Curţii, adică a plenului CCR format din cei 9 judecători. Acest comunicat neînsuşit de plenul Curţii poate fi doar o ‘părere juridică’ a Preşedintelui CCR Valer Dorneanu care controlează direct Compartimentul relaţii externe, relaţii cu presa şi protocol care a postat acest text. Iar Valer Dorneanu ‘nu este CCR’ deşi aşa se comportă, iar opinia sa juridică retrogradă specifică anilor ‘90 nu poate reprezenta ‘poziţia oficială’ a Curţii Constituţionale din România”, a mai afirmat Iuliana Scântei. 
Nu în ultimul rând, Scântei a criticat şi partidul condus de Dacian Cioloş, USR, pentru reacţiile publice faţă de comunicatul CCR. Fostul ministru al Justiţiei Stelian Ion (USR) a declarat că nu vor întârzia să apară efecte precum infringement după ce Curtea Constituţională a afirmat că, pentru a pune în aplicare decizia recentă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) referitoare la supremaţia dreptului european, este nevoie de modificarea Constituţiei. Alesul USR a catalogat CCR drept o „instituţie retrogradă”.
„Prin declaraţii neinspirate, USR pare că ‘invită’ Comisia să declanşeze o procedură de infringement împotriva României pe tema statului de drept chiar cu riscul blocării fondurilor din PNRR doar ca să capitalizeze politic”, a transmis, la rândul său, Iuliana Scântei.

SURSĂ ARTICOL

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.