Adrian Anghelescu Mulțumesc Guvernului României că a înțeles nevoia stringentă a Primăriei Giurgiu și nu în ultimul rând europarlamentarului Dan Motreanu, parlamentarilor de Giurgiu Toma Petcu, Alexandru Andrei și Gabriela Horga, care m-au susținut în demersurile făcute în această perioadă, deloc ușoară pentru administrația pe care o conduc. Totodată, așCiteste pe larg

Joi, 25 martie, Guvernul României se reunește într-o nouă ședință în care urmează să fie discutate mai multe acte normative. Printre altele, pe masa Executivului se va afla și un proiect de hotărâre privind eliberări/numiri de prefecţi şi/sau subprefecţi. Citește și Lista completă a celor 36 de prefecți și 75 deCiteste pe larg

PSD GiurgiuMarian Mina Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă(PNRR) este un plan al #României şi nu al guvernului actual. Ca atare, Executivul trebuie să îl pună pe masa consultăr…ilor din Parlament. Abia apoi, putem vorbi despre un vot privind decretul prezidenţial pentru creşterea contribuţiei României la Uniunea Europeană. Cu siguranţă,Citeste pe larg

Consilierul prezidenţial Andrei Muraru a fost propus oficial ca ambasador al României în Statele Unite ale Americii. Andrei Muraru, foto presshub.ro Dan-Andrei Muraru ocupă din anul 2014 funcţia de consilier prezidenţial, şef al Departamentului Relaţii cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă. În perioada 2012 – 2014 a fost preşedinte executivCiteste pe larg

PLUS Giurgiu În această seară se dezbate bugetul României pentru 2021 în Parlament. În discursul de la tribuna, deputata USR PLUS Cosette Chichirău a punctat un lucru important: ✅ USRPLUS este garantul reformelor în acest guvern. Este garantul reformelor în justiție, în sănătate, în infrastructură. Ne-am luptat ca bugetul pentruCiteste pe larg

PLUS Giurgiu Una dintre cele mai mare probleme ale României este recuperarea prejudiciilor din marile dosare de corupție. La acest moment, statul român nu recuperează nici 2% din aceste pierderi, care afectează în mod direct bugetul de stat. Prin urmare, îmbunătățirea acestui proces, dar și a instituției care are unCiteste pe larg

Incidentul petrecut zilele trecute în munţii Harghitei, unde câţiva muncitori angajaţi la o firmă din Neamţ au fost filmaţi în timp ce chinuiau patru pui de urs, ridică tot mai multe semne de întrebare. Deşi, oficial, incidentul nu ar avea legătură cu traficul de animale sălbatice, ancheta demarată de poliţiştiCiteste pe larg