Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a spus că denazificarea ca scop al operațiunii militare din Ucraina înseamnă necesitatea curățării țării de pro-naziști, transmite Interfax. „În mod ideal, Ucraina ar trebui eliberată, curățată de naziști, de cei care promovează idei pro-naziste, de ideologii nazise”, a spus PeskovCiteste pe larg

Unui bărbat din Râmnicu Vâlcea era cât pe ce să-i stea inima când a aflat cât este impozitul pentru mașină. Românul s-a dus să-şi plătească dările pentru locuinţă şi autoturism, dar a avut parte de un șoc total. Omul a povestit pe rețelele sociale ce i s-a întâmplat, iar postareaCiteste pe larg

Pentru Carmen Brumă, stilul de viață sănătos a devenit o regulă general valabilă. Însă, ca fiecare dintre noi, vedeta își mai permite uneori și mici momente de răsfăț, astfel că inclusiv cea mai celebră mămică cu o siluetă de invidiat are nevoie din când în când să revină la oCiteste pe larg

Fructul dragostei, așa cum mai este recunoscută rodia, va începe să fie cultivată și în România! Schimbările climatice din ultima perioadă schimbă agricultura din România, iar fermierii încep să adapteze fructe și legume care până acum nu aveau cum să crească pe teritoriul țării noastre. Așadar, românii vor avea posibilitateaCiteste pe larg

Numerologul Mihai Voropchievici este celebru pentru previziunile sale astrale, fiind apreciat de către telespectatorii Antena 3, unde specialistul prezintă detalii despre zodii și horoscop în emisiunea Adevăruri Ascunse. Recent, numerologul a menționat care sunt cele mai norocoase zile din an pentru fiecare dintre zodiile din horoscop. Voropchievici a oferit sfaturiCiteste pe larg

Tribunalul Bucureşti a admis miercuri cererea ASF de declanşare a procedurii falimentului City Insurance. Lichidator judiciar provizoriu a fost numit CITR Filiala Cluj SPRL, acesta urmând să fie confirmat la prima Adunare Generală a creditorilor. Contactaţi telefonic, reprezentanţii CITR au precizat că în termen de 90 de zile, începând deCiteste pe larg

„Pentru primele luni ale acestui proiect ne propunem să asigurăm cât mai multă stabilitate pentru cei implicaţi. Vom fi atenţi în mod particular la gestionarea costurilor, pentru a maximiza sumele pe care să le putem distribui creditorilor. O particularitate a cazului falimentului City Insurance este, fără îndoială, numărul mare deCiteste pe larg