Proiecţiile electorale pentru primăvara viitoare arată partidele din opoziţia unită umăr la umăr cu partidul de la guvernare Fidesz – pentru prima dată rezultatele scrutinului din Ungaria sunt incerte şi ar „putea fi ultima şansă” spune principalul contracandidat al premierului maghiar Gergely Karácsony, primarul Budapestei. „Cred că ne îndreptăm cătreCiteste pe larg

Decizia lui Viktor Orban este contestată de opoziţie, care consideră că face o favoare Beijingului. De altfel, votul a venit chiar a doua zi după summitul NATO, la care şefii de stat şi de guvern au evidenţiat, între altele, „provocările“ generate de China la adresa ordinii mondiale. Oponenţii lui OrbanCiteste pe larg

În aprilie, banca centrală a Ungariei, condusă de un prieten apropiat al premierului Viktor Orban, a anunţat că şi-a triplat rezervele de aur la 94,5 tone, cel mai ridicat nivel din ultimele decenii, pentru a ajuta la stabilizarea economiei în cotextul pandemiei, creşterii riscurilor inflaţioniste şi umflării datoriei publice. UngariaCiteste pe larg

În numai câteva zile, de pe porţiunea din Ungaria a râului Someş au fost scoase 257 de metri cub de deşeuri care proveneau din bazinul hidrografic românesc, fiind aduse de apele umflate ale râului, a anunţat purtătorul de cuvânt al Direcţiei Naţionale a Apelor din Ungaria, luni, pe canalul publicCiteste pe larg

În numai câteva zile, de pe porţiunea din Ungaria a râului Someş au fost scoase 257 de metri cub de deşeuri care proveneau din bazinul hidrografic românesc, fiind aduse de apele umflate ale râului, a anunţat purtătorul de cuvânt al Direcţiei Naţionale a Apelor din Ungaria, luni, pe canalul publicCiteste pe larg

Amenda a fost aplicată în urma unei anchete în care au fost examinate practicile de gestionare a sute de vânzători din platforma eMAG şi s-a constatat că ar exista fapte incorecte, relevă date analizate de Profit.ro. Autoritatea maghiară de concurenţă susţine că nu ar fi fost elaborate reguli interne înCiteste pe larg

Acuzaţii de rasism, după meciul România U21 – Ungaria U21. Fotbaliștii unguri, în timpul meciului, i-au făcut țigani pe fotbaliștii noștri. Acuzații grave de rasism după meciul România U21-Ungaria U21. Cum au fost numiți jucătorii noștri de maghiari Sunt acuzaţii grave de rasism după meciul România U21 – Ungaria U21.Citeste pe larg