Nicu Hagiu, patronului lanţului de benzinării Hanifa din Vrancea, a murit în noaptea de joi spre vineri într-un tragic accident de circulaţie. El a pierdut controlul volanului şi s-a izbit puternic de un copac aflat pe marginea drumului care face legătura între Odobeşti şi Jariştea.  Impactul a fost atât deCiteste pe larg

Prim-ministrul Florin Cîţu efectuează astăzi, 6 martie 2021, o vizită de lucru în judeţul Vrancea, ocazie cu care va participa la o dezbatere organizată de Consiliul Judeţean cu reprezentanţii structurilor asociative ale unităţilor administrativ-teritoriale privind bugetul pentru acest an. În cadrul dezbaterii vor fi abordate teme precum: Programul Naţional deCiteste pe larg