Stop incinerator! Decizia este acum la Consiliul Local

Stop incinerator! Decizia este acum la Consiliul Local

Decizia construirii unui incinerator la Giurgiu care ar putea genera din nou, după mai bine de 30 de ani, toxicitate în aerul din municipiu și împrejurimi este momentan suspendată. Astăzi, într-o postare pe o rețea de socializare, președintele USR Giurgiu și consilier județean, Ciprian Alexandru a anunțat că după avizare și autorizare, documentația pentru obținerea Planului Urbanistic Zonal (PUZ), va veni în Consiliul Local Giurgiu, unde va trebui aprobată de către consilierii locali. 

Liderul USR spune că, cel mai probabil, USR PNL și PSD vor vota ‘contra’  incineratorului, pentru că aceasta este dorința cetățenilor din Giurgiu, chiar dacă este posibil ca cei de la AUR să voteze ”pentru”.   

Astăzi, președintele USR Giurgiu și consilier județean Ciprian Alexandru a lăudat inițiativa Direcției de Urbanism a Primăriei Giurgiu într-o postare pe o rețea de socializare, manifestându-și aprecierea pentru faptul că decizia finală apartine acum Consiliului Local care așteptă PUZ-UL în cauză pe ordinea de zi.

”Compania care doreste construirea incineratorului în Giurgiu a cerut un nou certificat de urbanism la primăria Giurgiu. De data aceasta, ca o consecință a presiunii pusă de cetățeni, Primaria Giurgiu, prin Direcția de Urbanism a introdus în acest certificat obligativitatea realizării unui PUZ pentru emiterea autorizației de construcție și apoi de funcționare.

O mișcare mai mult decât inspirată pentru care felicit primăria și Direcția de Urbanism pentru că, după ani de zile de luptă în societate și în sfere de influență pe care le are fiecare patid, reușim, iată, să aducem această decizie în curtea primăriei, mai exact în curtea Consiliului Local. Pentru obținerea PUZ-ului, după avizare și autorizare, documentația va veni în Consiliul Local Giurgiu, unde va trebui aprobată de către consilierii locali. Cu siguranță consilierii USR. PNLși PSD vor vota contra acestui proiect pentru ca aceasta este dorința cetățenilor din Giurgiu, chiar dacă, probabil, va avea 3 voturi pentru din partea consilierilor AUR, consilieri care…de fapt, partid care s-a declarat de la începutul protestelor contra incineratorului ca fiind pentru construcția acestei investiții în municipiul Giurgiu. Sperăm să vină cât mai repede ziua în care PUZ-ul va ajunge în consiliul local și să -l vedem odată respins pentru totdeauna. Doamne-ajută!” a încheiat acesta. https://www.tiktok.com/@ciprianalexandr95/video/7603286658196311318?_r=1&_t=ZN-93f8QQ8DyNy

Firma Friendly Waste Romania a câștigat procesul cu primăria Giurgiu pe motiv că doar la nivel național pot fi emise hotărâri care să mărească raza de protecție dintre incinerator și zonele de locuințe.

Primăria Giurgiu a făcut recurs, dar Friendly Waste a soliciat un nou certificat de urbanism pentru a demara lucrările de construcție. Primaria Giurgiu, prin Direcția de Urbanism a Primăriei Giurgiu a introdus în acest certificat obligativitatea realizării unui PUZ pentru emiterea autorizației de construcție și apoi de funcționare.

https://giurgiu-tribune.ro/firma-care-vrea-sa-construiasca-un-incinerator-la-giurgiu-nu-se-lasa-a-cerut-un-nou-certificat-de-urbanism/

Decizia construirii unui incinerator la Giurgiu care ar putea genera din nou, după mai bine de 30 de ani, toxicitate în aerul din municipiu și împrejurimi este momentan suspendată. Astăzi, într-o postare pe…


Autorul articolului Administrator
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/stop-incinerator-decizia-este-acum-la-consiliul-local/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 5 februarie 2026 16:28

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.