Stridii din Pacific, descoperite în Marea Neagră. Ce spun biologii marini

Biologul marin Elena Buhaciuc a explicat că „Stridia a fost folosită în acvacultură, în zona Mării Negre. Ea nu este originară de aici, este originară din Pacific. Nu au fost evidenţiaţi până în prezent indivizi vii sau populaţii viabile, în niciuna din zonele unde au fost efectuate aceste serii de acvacultură. Iar în momentul în care am identificat această populaţie am fost surprinşi”. În primul an de viaţă, aceasta ajunge până la cinci centimetri. 
Din punctul de vedere al specialiştilor marini, această specie de scoică este şi extrem de benefică pentru ecosistem, iar apariţia ei în Marea Neagră are numeroase avantaje. „Aduce un beneficiu din punctul nostru de vedere, atât economic, cât şi ecosistemic. Pentru că ea ocupă o nişă goală în prezent. Fiind o scoică filtratoare aduce un beneficiu curăţând apa. Şi, bineînţeles, odată ce ar avea populaţii viabile şi recoltabile ar putea aduce şi un beneficiu economic”, a mai spus biologul marin pentru Dobrogea TV. 
Specialiştii spun că sunt specii invadatoare care creează dezechilibre în Marea Neagră. Melcul Rapana Venosa a fost semnalat pentru prima dată în anul 1948. Melcul s-a hrănit cu bancurile de stridii. O meduză, care a fost descoperită în Marea Neagră în urmă cu trei decenii s-a hrănit cu zooplanctonul din apă format din crustacee mici. Acestea reprezentau sursa de hrană pentru mulţi peşti. Totodată, meduzele au devorat şi icrele şi larvele peştilor, fapt care a determinat reducerea numărului de vieţuitoare din Marea Neagră. 
Unele astfel de specii au fost fixate pe coca navei sau au fost aduse în apele de balast, aşa cum s-a întâmplat cu o specie de animal gelatinos planctonic care timp de decenii s-a hrănit cu icrele şi larvele peştilor. Timp de mulţi ani nu a existat nici un prădător care să se hrănească cu această vieţuitoare şi care, astfel, să menţină un echilibru ecologic. Prin anul 1999 însă, în apele Mării Negre a mai fost adus din întâmplare un prădător care s-a hrănit tocmai cu animalul gelatinos şi astfel, icrele peştilor au scăpat nemâncarte. 
În Marea Neagră s-au aclimatizat şi mai multe specii de scoici, care acum sunt considerate ca făcând parte din apele noastre. În anii ’80 a apărut în Marea Neagră scoica Scafarca, care însă a avut un impact mai mic, iar un deceniu mai târziu în speciile pescarilor s-au găsit două specii noi de crabi. 
Vă mai recomandăm:

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.