Surse. Reducerea accizei la carburanţi, anunţată de ministrul Finanţelor, se amână

Reducerea accizei se va amâna din cauza lipsei de acord în coaliţie, arată sursele „Adevărul”. În timp ce social-democraţii susţin că este necesar să intervină în piaţă, pentru o perioadă limitată, preşeditele PNL, Florin Cîţu nu este de acord şi pune sub semnul întrebării efectele pe care o astfel de măsură le-ar avea asupra economiei. 

Scăderea accizei a fost pentru prima dată vehiculată luni de către preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, care a transmis că este necesară o intervenţie în piaţă, pe o perioadă limitată, astfel încât să fie înjumătăţită acciza la carburanţi, iar preţul final să scadă cu mai bine de 1 leu. Ulterior, după şedinţa coaliţiei de marţi, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a confirmat faptul că liderii coaliţiei au agreat să scadă acciza la carburanţi cu 50%.

„Am propus liderilor coaliţiei soluţia scăderii temporare cu 50% a accizei la combustibil, măsura care ar reduce preţul la pompă imediat cu peste 1 leu. Propunerea a fost validată în şedinţa de azi, astfel că, în perioada imediat următoare, vom avea discuţii cu Comisia Europeană şi marile companii distribuitoare de carburanţi pentru ca preţurile la combustibil să fie reduse la un nivel suportabil pentru toţi consumatorii, fie ei persoane fizice sau companii”, a scris ministrul Câciu, marţi, pe Facebook.
În schimb, Florin Cîţu a transmis miercuri că prin reducerea accizei la carburanţi România riscă o nouă procedură de infringement dacă nu se va ţine cont de deciziile Comisiei Europene privind pragul minim al accizei şi a precizat că ministrul de Finanţe trebuie să răspundă în cazul în care măsurile pe care le-a anunţat nu vor fi eficiente. Preşedintele PNL a făcut apel la liderii coaliţiei să nu mai anunţe măsuri economice înainte de a fi discutate în coaliţie, pentru a nu le da aşteptări false românilor. 

SURSĂ ARTICOL

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.