Reticenţă la Beijing faţă de Moscova? Lavrov susţine că situaţia iscată de războiul din Ucraina va întări relaţiile ruso-chineze

Lavrov consideră că Rusia este o „mare putere” internaţională care va coopera mai bine cu China, cealaltă „mare putere” internaţională, în urma situaţiei declanşate de războiul din Ucraina. Mai mult, deşi Rusia a agresat Ucraina fără să fi fost provocată în vreun fel, totuşi Lavrov acuză Occidentul de subminarea sistemului internaţional. O atitudine specifică reprezentanţilor regimului Putin de a nega orice responsabilitate prin contraacuzaţii.
„Într-o perioadă în care Occidentul subminează în mod flagrant toate bazele sistemului internaţional, desigur că noi, ca două mari puteri, trebuie să ne gândim cum să continuăm în această lume”, a spus şeful diplomaţiei ruse, citat de Interfax.
Serghei Lavrov încearcă astfel să dea de înţeles că Moscova şi Beijingul păstrează o relaţie puternică în ciuda războiului dus de Vladimir Putin împotriva Ucrainei.
Există informaţii că şeful diplomaţiei ruse a încercat acum trei zile să ajungă la Beijing, dar avionul la bordul căruia se afla a fost întors la jumătatea drumului.
Dezvăluirea a fost făcută de ziarul german „Bild”. Motivul este neclar, scrie „Bild”, întrebându-se dacă Beijingul nu a vrut să-l primească pe Lavrov sau dacă Putin i-ar fi cerut ministrului său de Externe să se întoarcă de urgenţă la Moscova.
În stilu-i caracteristic, MAE rus a respins informaţia.
Declaraţia lui Lavrov vine şi după ce Beijingul a manifestat o oarecare reticenţă faţă de războiul din Ucraina.
Liderul chinez Xi Jinping a discutat vineri, prin videoconferinţă, cu preşedintele american Joe Biden pe marginea acestui conflict militar.
După discuţie, presa de stat din China a publicat mai multe declaraţii ale lui Xi Jinping pornind de la ideea că „un război nu este în interesul nimănui”.
„În calitate de membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU şi în calitate de primele două economii mondiale, ne revine nu doar să conducem relaţiile chinezo-americane pe un drum bun, ci să ne asumăm totodată responsabilităţile internaţionale şi să acţionăm în vederea păcii şi liniştii în lume”, i-a spus Xi lui Biden potrivit postului CCTV.
Statele Unite exercită presuni tot mai mari asupra Chinei pentru a se distanţa de Rusia.
„Cei doi lideri şi-au petrecut o mare parte din timp discutând despre invazia nejustificată şi neprovocată a Rusiei în Ucraina şi implicaţiile acestei crize pentru relaţiile SUA-China şi ordinea internaţională”, a explicat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki.
Biden i-a descris liderului chinez viziunea administraţiei sale asupra situaţiei din Ucraina şi aşteaptă deciziile Beijingului, a subliniat ea.
Totodată, Biden l-a avertizat pe Xi cu privire la sancţiunile specifice aplicate Rusiei şi l-a îndemnat să menţină stabilă situaţia din strâmtoarea Taiwan.
La mijlocul acestei săptămâni, ambasadorul chinez la Washington, a publicat un articol de opinie în „Washington Post” în care dă asigurări că Beijingul nu a fost informat de Putin în privinţa intenţiilor sale ostile împotriva Ucrainei.
„Permiteţi-mi să spun acest lucru în mod responsabil: afirmaţiile cum că China a ştiut, a acceptat sau a susţinut în mod tacit acest război sunt pură dezinformare. Toate aceste afirmaţii servesc doar scopului de a transfera vina şi de a arunca cu noroi în China. În Ucraina erau peste 6.000 de cetăţeni chinezi. China este cel mai mare partener comercial atât al Rusiei, cât şi al Ucrainei şi cel mai mare importator de ţiţei şi gaze naturale din lume. Conflictul dintre Rusia şi Ucraina nu face bine Chinei. Dacă China ar fi ştiut despre criza iminentă, am fi făcut tot posibilul să o prevenim”, scrie Qin Gang.
Diplomatul chinez foloseşte cuvântul război, care a fost interzis de regimul Putin în Rusia în cazul Ucrainei, Kremlinul susţinând că duce o „operaţiune militară specială” împotriva ţării vecine.

SURSĂ ARTICOL

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.