Tragedie la Călugăreni. Un copil de 11 a murit chiar pe trecerea de pietoni

Tragedie la Călugăreni. Un copil de 11 a murit chiar pe trecerea de pietoni

În această după-amiază, la ora 17.25, în localitatea Călugăreni, județul Giurgiu a avut loc un eveniment rutier.

Un cetățean bulgar, în timp ce se deplasa cu un autotren, pe direcția de mers București-Giurgiu, nu ar fi păstrat o distanță corespunzătoare față de un echipaj din cadrul SAJ Giurgiu, condusă de către un bărbat, de 49 ani, din localitatatea Oinacu, județul Giurgiu, intrând în coliziune cu aceasta.

În urma impactului, echipajul SAJ a fost proiectat pe trecerea de pietoni, unde ar fi acroșat un minor, de 11 ani, din localitatea Călugăreni, căruia îi acordase prioritate de trecere.

Echipajul de pe ambulanța implicată în accident a intervenit imediat și a efectuat manevrele de resuscitare, însă pentru copilul de 11 ani nu s-a mai putut face nimic, fiind declarat decedat. 

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză a fost întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările în care a avut loc evenimentul.

În această după-amiază, la ora 17.25, în localitatea Călugăreni, județul Giurgiu a avut loc un eveniment rutier. Un cetățean bulgar, în timp ce se deplasa cu un autotren, pe direcția…


Autorul articolului Redacție Giurgiu-Tribune
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/tragedie-la-calugareni-un-copil-de-11-a-murit-chiar-pe-trecerea-de-pietoni/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 3 ianuarie 2023 22:02

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.