Numărul asistenților maternali din județul Giurgiu a trecut de 200

Numărul asistenților maternali din județul Giurgiu a trecut de 200

Numărul asistenților maternali profesioniști din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu a crescut cu 18 în anul 2022.

Astfel, în prezent, rețeaua asistenților maternali profesioniști din cadrul D.G.A.S.P.C. Giurgiu are 201 persoane. Extinderea rețelei de asistenți maternali profesioniști nu a presupus eforturi bugetare, întrucât salarizarea asistenților maternali angajați prin proiectul TEAM UP: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor se face prin fonduri europene pe perioada implementării proiectului. Proiectul, derulat până la sfârșitul anului 2023, are ca obiectiv dezvoltarea rețelei de asistență maternală, în vederea asigurării unei alternative de protecție de tip familial pentru copiii care vor necesita o măsură specială de protecție. Asistenții maternali profesioniști sunt angajați ai D.G.A.S.P.C. Giurgiu, locuiesc atât în mediul urban cât și în mediul rural, iar 90,5% dintre aceștia sunt femei.

În prezent, în organigrama D.G.A.S.P.C. Giurgiu este prevăzut serviciul social furnizat la domiciliu- “Rețeaua persoanelor/ familiilor de plasament și asistenților maternali profesioniști. Acest serviciu a fost licențiat în cursul acestui an; 201 asistenți maternali au în grijă 224 copii iar 30 de persoane/familii substitutive au în grijă 35 de copii.

Asistenții maternali și persoanele/familiile substitutive asigură la domiciliul lor servicii de îngrijire de tip familial copiilor pe care-i au în plasament, ca urmare a stabilirii măsurii de protecție specială, în condițiile legii.

 Unul din principiile care stau la baza prestării serviciilor sociale de către Rețeaua persoanelor/familiilor de plasament și asistenților maternali profesioniști este promovarea unui model familial de îngrijire a copilului. Cu toate că suntem o echipă mică, reușim să evaluăm capacitatea solicitanților în vederea obținerii calității de persoană/familie de plasament sau asistent maternal profesionist și asigurăm instruirea și formarea profesională a acestora. De asemenea, participăm, împreună cu managerii de caz, la procesul de identificare a persoanei/ familiei sau asistentului maternal profesionist care corespunde cel mai bine nevoilor copilului care urmează să fie plasat și realizăm demersuri, în cadrul programelor de acomodare, în scopul facilitării integrării fiecărului copil în noul mediu de viață. Îngrijirea și creșterea copilului separat temporar sau definitiv de ocrotirea părinților se face într-un mediu de viață cât mai apropiat de cel al unei familii biologice, este asigurată o îngrijire individualizată și personalizată a copilului, precum și o intervenție profesionistă, prin echipe pluridisciplinare, a declarat Petronela Moncea, coordonator personal de specialitate.

Numărul asistenților maternali profesioniști din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu a crescut cu 18 în anul 2022. Astfel, în prezent, rețeaua asistenților maternali profesioniști din…


Autorul articolului Redacție Giurgiu-Tribune
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/26835-2/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 3 ianuarie 2023 22:02

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.