UMANITAR. ”Avem nevoie de ajutor pentru ca Darius să fie salvat și nu putem singuri…!” Este strigătul disperat a doi părinți pentru băiatul lor bolnav de Cancer…!

UMANITAR. ”Avem nevoie de ajutor pentru ca Darius să fie salvat și nu putem singuri…!” Este strigătul disperat a doi părinți pentru băiatul lor bolnav de Cancer…!

”El este Darius Florin, fiul nostru de 14 ani, copilul nostru inteligent, cuminte, blând și bun, băiețelul nostru cu chip angelic și ochii precum cerul. 

Din ianuarie anul trecut, boala Mileniului III a pus stăpânire pe trupușorul copilului nostru, încercând „să-l mănânce” la interior, iar zâmbetul lui Darius ușor, ușor s-a stins… De 1 an și jumătate am început lupta cu CANCERUL! O formă rară, Sarcom Ewing extrascheletal, cu localizare pleurală (la plămâni).

A fost operat, a urmat 14 cure de chimioterapie și 28 de ședințe de radioterapie la Institutul Oncologic București, dar din păcate, tot acest chin nu a ajutat, pentru că boala a recidivat, după doar 3 luni în care ne-a permis să sperăm că se retrage, ne-a permis să credem că am învins!

Darius trebuie să lupte din nou, trebuie să lupte cu și mai multă putere, pentru că această formă s-a dovedit refractară la tratamentul administrat până acum, e nevoie de mai mult… multul acela din medicină care în România nu a evoluat!

In luna mai 2023, Darius a ajuns în Turcia, unde s-a recomandat și i s-a administrat o primă cură de chimioterapie, un cocktail din 3 substanțe și un anticorp monoclonal (Bevacizumab). Acest tratament cu Bevacizumab nu este administrat și nici decontat în România pentru tipul lui de cancer, destul de galopant!

Costurile sunt enorme pentru familia noastră, o familie modestă! 

Până în prezent, cu sprijinul prietenilor, am reușit să plătim doar o primă cură (13.500 euro), din cele aproximativ 10 recomandate, plus neprevăzutele dintre cure.

Avem nevoie de ajutor pentru a continua, avem nevoie de ajutor pentru ca Darius să fie salvat și nu putem singuri, stăm îngenunchiați în fața sorții și cerșim clemență divinității, trebuie să ne salvăm copilul!

Dumnezeu lucrează prin oameni, iar noi credem în Dumnezeu, în dorința și puterea micuțului nostru Darius de a lupta cu aceasta boală, credem în binele din fiecare om care își va îndrepta sufletul cu smerenie către noi, către copilașul nostru care a fost ales ASTĂZI!

Nu ne mai descurcăm fără ajutorul vostru și vă implorăm îngenunchiați să ne susțineți în lupta pentru viața lui Darius! Orice ajutor va fi primit cu recunoștință!”

Pentru donații puteți folosi, Cont LEI: IBAN: RO05INGB0000999913900436 Titular cont: Ionut Bozgan;                    Banca: INGB CENTRALA

sau

IBAN:  RO26 RNCB 0644 0994 1450 0006 RNCBROBU; Titular: Bozgan Ionut,  Banca: BCR

Cont euro: IBAN: RO15INGB0000999913900547                                    Titular cont: Ionut Bozgan; Banca: INGB CENTRALA

Moneda: EUR Cod SWIFT/BIC: INGBROBU

sau

IBAN: RO47 RNCB 0644 0994 1450 0016RNCBROBU

Titular: Bozgan Ionut; Banca: BCR

”El este Darius Florin, fiul nostru de 14 ani, copilul nostru inteligent, cuminte, blând și bun, băiețelul nostru cu chip angelic și ochii precum cerul.  Din ianuarie anul trecut, boala Mileniului III a pus stăpânire pe trupușorul copilului nostru, încercând „să-l mănânce” la interior, iar zâmbetul lui Darius ușor, ușor s-a stins… De 1 an […]


Autorul articolului admin
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/umanitar-avem-nevoie-de-ajutor-pentru-ca-darius-sa-fie-salvat-si-nu-putem-singuri-este-strigatul-disperat-a-doi-parinti-pentru-baiatul-lor-bolnav-de-cancer/?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=umanitar-avem-nevoie-de-ajutor-pentru-ca-darius-sa-fie-salvat-si-nu-putem-singuri-este-strigatul-disperat-a-doi-parinti-pentru-baiatul-lor-bolnav-de-cancer
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 25 mai 2023 00:11

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.