UN NOU CAZ DE DOCUMENTE FALSIFICATE ÎN PUNCTUL DE FRONTIERĂ GIURGIU

UN NOU CAZ DE DOCUMENTE FALSIFICATE ÎN PUNCTUL DE FRONTIERĂ GIURGIU

Un cetăţean italian, în vârstă de 55 de ani, este cercetat penal după ce a încercat să iasă din România, prin PTF Giurgiu, cu un autoturism pentru care a prezentat un certificat de înmatriculare falsificat.

„În Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, un cetăţean italian, în vârstă de 55 de ani, conducând un autoturism marca Volkswagen, înmatriculat în România. În urma examinării documentelor prezentate, poliţiştii au constatat faptul că certificatul de înmatriculare este falsificat pentru că, la rubrica special destinată inspecţiei tehnice periodice, înscrisurile privind data expirării inspecţiei tehnice nu corespund ca formă şi fond cu cele autentice’, se arată într-un comunicat de presă emis vineri de ITPF Giurgiu.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, iar certificatul de înmatriculare al autoturismului a fost reţinut în vederea continuării cercetărilor.

www.agerpres.ro

Un cetăţean italian, în vârstă de 55 de ani, este cercetat penal după ce a încercat să iasă din România, prin PTF Giurgiu, cu un autoturism pentru care a prezentat un certificat de înmatriculare falsificat. „În Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, un cetăţean italian, în vârstă de 55 …


Autorul articolului C.E.
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-news.ro/news/index.php/2023/08/11/un-nou-caz-de-documente-falsificate-in-punctul-de-frontiera-giurgiu/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://giurgiu-news.ro/news/index.php/feed/
Titlu original Giurgiu News
Data originala articol 11 august 2023 16:02

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.