Un nou oraş din Ucraina, la mila ruşilor. Primarul din Slavutici, răpit de soldaţi

Un nou oraş din Ucraina se află la mila ruşilor. Primarul din Slavutici, o localitate aflată lângă Cernobîl, a fost răpit de soldaţii lui Vladimir Putin, care au tras focuri de armă în aer și au aruncat grenade cu efect paralizant pentru a dispersa un protest al localnicilor.

Primarul din Slavutici, răpit de ruși

Orașul Slavutici a fost construit pentru muncitorii centralei nucleare de la Cernobîl, după ce dezastrul din anul 1986 a lăsat zona nelocuită. Trupele ruse au intrat sâmbătă în localitate, potrivit administratorului regiunii Kiev, Oleksandr Pavliuk.

Conform oficialului ucrainean, trupele ruse l-au răpit pe primarul orașului, Iuri Fomicev, după ce edilul a făcut apel la locuitori să vină la protest în centrul orașului. El a declarat că rușii au tras focuri de armă în aer și au aruncat grenade cu efect paralizant pentru a dispersa demonstrația.

Conform lui Iuri Fomicev, apărătorii orașului Slavutici au fost copleșiți numeric și au fost înregistrate victime de partea ucraineană. Anterior, militarii ruși ar fi ocupat spitalul orășenesc.

Mai târziu, în cursul după-amiazii, un localnic participant la protest a spus, conform BBC, că primarul a apărut la demonstrație, indicând că Iuri Fomicev a fost eliberat de militarii lui Vladimir Putin.

Explozia unei grenade în timpul protestului, filmată

Explozia unei grenade în timpul protestului a fost filmată. Imaginile video distribuite pe rețelele sociale arată cum câteva sute de persoane au scandat „Trăiască Ucraina” și „Slavutici este Ucraina”, în timpul manifestației.

La un moment dat, a fost surprinsă explozia grenadei și s-au auzit rafale de armă automată în timp ce oamenii se deplasau prin piața din localitate. Militarii lui Vladimir Putin au intrat în acest oraș la câteva zile după ce l-au bombardat.

Slavutici este plasat strategic aproape de râul Nipru, la aproximativ 150 de kilometri nord de Kiev și aproape de granița cu Belarus. Conform oficialilor locali, acest oraș a fost izolat încă de la începutul ofensivei ruse.

Rușii au bombardat și orașul Liov, aflat aproape de granița cu Polonia și la aproximativ 400 de kilometri distanță față de Varșovia. Atacul a fost înregistrat sâmbătă, în jurul orei 17:00, în timp ce președintele Statele Unite ale Americii, Joe Biden, se află în capitala poloneză.

În cursul unei întâlniri pe care a avut-o, sâmbătă, cu refugiați ucraineni la Varșovia, președintele american Joe Biden a spus că liderul rus Vladimir Putin este un „măcelar”. Anterior, el l-a numit și „criminal de război”.

The #Russian military is trying to disperse a rally in #Slavutych, they are shooting in the air and throwing stun grenades, the head of the #Kyiv regional administration Oleksandr #Pavlyuk said.

He also said that the military kidnapped the head of the city, Yuriy Fomichev. pic.twitter.com/y3ZwlZAQ6g

— NEXTA (@nexta_tv) March 26, 2022

SURSĂ ARTICOL

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.