Un tânăr de 22 de ani, depistat băut la volan, în localitatea Bălanu. La verificări, polițiștii au mai avut o surpriză…

Un tânăr de 22 de ani, depistat băut la volan, în localitatea Bălanu. La verificări, polițiștii au mai avut o surpriză…

CERCETAT PENTRU SĂVÂRȘIREA A DOUĂ INFRACȚIUNI RUTIERE

La data de 24 ianuarie, ora 19.52, polițiștii Biroului Rutier au depistat pe D.J. 503 A, în localitatea Bălanu, un tânăr, de 22 de ani, din municipiul Giurgiu, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

În urma verificărilor efectuate în baza de date, polițiștii au mai avut o surpriză,  constatând faptul că  tânărul  avea dreptul de a conduce vehicule, suspendat! 

Testarea cu aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care acesta a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. 

În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere.

Sursa: IPJ Giurgiu

Articolul Un tânăr de 22 de ani, depistat băut la volan, în localitatea Bălanu. La verificări, polițiștii au mai avut o surpriză… apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

CERCETAT PENTRU SĂVÂRȘIREA A DOUĂ INFRACȚIUNI RUTIERE La data de 24 ianuarie, ora 19.52, polițiștii Biroului Rutier au depistat pe D.J. 503 A, în localitatea Bălanu, un tânăr, de 22 de ani, din municipiul Giurgiu, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. În urma verificărilor efectuate în baza de date, polițiștii […]

Articolul Un tânăr de 22 de ani, depistat băut la volan, în localitatea Bălanu. La verificări, polițiștii au mai avut o surpriză… apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.


Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/un-tanar-de-22-de-ani-depistat-baut-la-volan-in-localitatea-balanu-la-verificari-politistii-au-mai-avut-o-surpriza/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 25 ianuarie 2024 14:13

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.