Viorel Hrebenciuc şi Gheorghe Ştefan, condamnaţi la închisoare cu executare în dosarul Giga TV

Narcisa Iorga, fost membru al CNA, a fost condamnată la 3 ani cu suspendare.
Decizia Curţii de Apel Bucureşti este definitivă.

În primă instanţă, în
2019, Viorel Hrebenciuc a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare,
Gheorghe Ştefan la 3 ani şi 9 luni de detenţie, Laura Georgescu la executarea a
4 ani şi 4 luni, iar pentru Narcisa Iorga a fost dispusă o pedeapsă de 3 ani.

Acuzaţii

Viorel Hrebenciuc a fost acuzat de procurori că ar fi încercat să o
determine pe Laura Georgescu, şeful Consiliului Naţional al Audiovizualului la
acel moment, să se implice pentru ca instituţia să revină asupra deciziei de
retragere a licenţei postului de televiziune Giga TV, deţinut de Gheorghe Ştefan, la
acel moment primar în Piaţa Neamţ. Cea care i-ar fi recomandat lui Ştefan să
apeleze la Hrebenciuc, spun procurorii, ar fi fost Narcisa Iorga, membru în CNA
la data faptelor.

În acest context, notau procurorii, la două săptămâni de la retragerea
licenţei, CNA a revenit asupra deciziei.

Hrebenciuc şi
„Pinalti
”, condamnaţi şi în alte dosare

Viorel Hrebenciuc a
fost condamnat, pe 22 iulie, în primă instanţă, la doi ani de închisoare cu
executare, de Curtea de Apel Braşov, în dosarul retrocedărilor ilegale, cauză
în care acesta şi-a recunoscut vinovăţia.

Aceeaşi pedeapsă a
fost dispusă şi în anul 2018, însă instanţa supremă a decis ulterior ca dosarul
să se rejudece la Braşov. Cauza este acum în faza de apel. În acelaşi dosar a
fost cercetat şi fostul ministru Tudor Chiuariu, fiind achitat în primă
instanţă. În cazul lui, decizia a rămas definitivă după ce Secţia Specială a
decis să nu atace sentinţa cu apel.

Gheorghe Ştefan a fost condamnat, în 2016, la 6 ani de închisoare în dosarul
Microsoft, pentru trafic de influenţă şi spălare de bani. Procurorii spuneau că
ar fi promis intervenţia în achiziţionarea dreptului de utilizare a licenţelor
Microsoft în schimbul unor sume de bani.

O altă condamnare, de 3 ani şi 3 luni de închisoare cu executare, a fost
dispusă în 2018, în dosarul Strongmontaj, în care Gheorghe Ştefan a fost acuzat
de spălare de bani şi operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia.

În prezent, fostul primar este eliberat condiţionat.

Fostul edil este judecat în dosarul Poşta Română, pentru trafic de
influenţă, spălare de bani şi abuz în serviciu.


Normal 0 false false false EN-GB X-NONE X-NONE


/* Style Definitions */ table.MsoNormalTable {mso-style-name:”Tabel Normal”; mso-tstyle-rowband-size:0; mso-tstyle-colband-size:0; mso-style-noshow:yes; mso-style-priority:99; mso-style-parent:””; mso-padding-alt:0cm 5.4pt 0cm 5.4pt; mso-para-margin-top:0cm; mso-para-margin-right:0cm; mso-para-margin-bottom:8.0pt; mso-para-margin-left:0cm; line-height:107%; mso-pagination:widow-orphan; font-size:11.0pt; font-family:”Calibri”,sans-serif; mso-ascii-font-family:Calibri; mso-ascii-theme-font:minor-latin; mso-hansi-font-family:Calibri; mso-hansi-theme-font:minor-latin; mso-bidi-font-family:”Times New Roman”; mso-bidi-theme-font:minor-bidi; mso-fareast-language:EN-US;}

SURSĂ ARTICOL

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.