📣Cros amânat, până la vești mai bune privind situația…

Primaria Municipiului Giurgiu

📣Cros amânat, până la vești mai bune privind situația pandemică

➡️Comitetul de organizare a crosului Free Spirit Run Giurgiu-Ruse a decis amânarea celei de-a cincea ediții, având în vedere caracterul transfrontalier, restricțiile de la granița româno-bulgară și condițiile speciale impuse de pandemia Covid 19.

➡️Pentru siguranța participanților, a organizatorilor și pentru evitarea unor situații neplăcute legate de costuri, timpi de așteptare, acces limitat, a fost luată aceas…tă decizie de amânare și comunicată pe pagina evenimentului, dar și pe site-ul oficial.

➡️Faptul că peste 100 ce participanți au ales să se înscrie la acest eveniment, chiar și aflat sub semnul întrebării, este dovada clară că Free Spirit Run a devenit un cros de notorietate, bine văzut și care aduce celor două orașe înfrățite un plus la capitolul imagine și cooperare.

➡️Atât reprezentanții de la Giurgiu cât și cel de la Ruse mulțumesc colaboratorilor, autorităților implicate, sponsorilor și îi așteaptă să le fie alături la ediția a V-a, ce urmează să fie stabilită la momentul oportun!

➡️În acest sens, persoanele înregistrate își pot păstra locul, iar înregistrarea rămâne deschisă și gratuită accesând linkul.

Vezi mai mult

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.