Zaharova a calificat declarația Papei despre buriați și ceceni drept o pervertire a adevărului

Reprezentata oficială a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, a calificat declarația făcută de Papa Francisc despre buriați și ceceni drept o pervertire a adevărului, relatează Lenta.ru.

”Deja nu mai este rusofobie, este perversiune, nu știu de ce nivel. Amintiți-vă cum, în anii ’90 și la începutul anilor ‘2000, ni se spunea exact opusul, că rușii, slavii, erau cei care terorizează popoarele din Caucaz, iar acum ni se spune că popoarele din Caucaz sunt cele care îi terorizează pe ruși”, a spus Zaharova cu prilejul unei mese rotundă organizate de Consiliul Federației.

Într-un recent interviu acordat revistei ”America”, Suveranul Pontif a vorbit despre conflictul ucrainean. În dialogul purtat, în acest cadru, cu jurnaliștii revistei, el a spus, în special, că îi consideră pe locuitorii Ceceniei și Buriatiei ca fiind cea mai „cruntă componentă a trupelor rusești din Ucraina”.

La 8 noiembrie, s-a anunțat că Papa Francisc participă la procesul de eliberare și schimb de prizonieri ai armatelor rusă și ucraineană.

Cu câteva zile înainte, Suveranul Pontif a mărturisit că iubește poporul rus și poporul ucrainean. Potrivit spuselor sale, Sfântul Scaun „face ceea ce trebuie să facă” pentru o rezolvare pașnică a crizei ucrainene. El a menționat că dă o înaltă apreciere poporului rus și umanismului rusesc.

Reacția Ceceniei

Ministrul cecen pentru politică națională, relații internațională, presă și informații, Ahmed Dudaev, a scris pe canalul său de pe rețeaua Telegram că vorbele Papei au legătură cu poziția adoptată de șeful republicii, Ramzan Kadîrov, și de echipa sa împotriva „lobby-ului LGBT global”.

”Înțelegem că, de fapt, pe Papa Francisc și pe alți lideri europeni îi deranjează în special poziția dură și ultimativă adoptată de șeful Republicii Cecene și de echipa sa împotriva lobby-ului LGBT global”, a scrie Dudaev. El a subliniat că Suveranul Pontif a fost primul șef al Bisericii Catolice care a pledat pentru legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex, chiar dacă Biblia, ca și Coranul, „conțin o interdicție drastică în acest sens”.

La rândul său, șeful Buriatiei, Alekseii Țîdenov, a calificat drept stranii cuvintele Papei cu privire la participarea buriaților și cecenilor la operațiunea militară specială din Ucraina în componența trupelor rusești.

Deputatul Fedorov consideră că Papa este un element al influenței SUA

Evgheni Fedorov, deputat în Duma de Stat din partea Partidului ”Rusia Unită”, l-a calificat pe Papa Francisc un element al influenței SUA asupra proceselor din Rusia. În opinia sa, americanii mizează pe separatism, așa cum au făcut britanicii în 1917 și în 1991.

”Separatismul, un fel de direcție principală a loviturii împotriva Rusiei, este, în opinia Statelor Unite, un punct vulnerabil al ei. Iar în cadrul acestui plan acționează și Papa – un element de influență americană asupra proceselor”, a declarat deputatul rus.

Anterior, Papa Francisc a declarat că este gata să întreprindă o vizită oficială atât la Moscova, cât și la Kiev. „Dacă voi face o vizită, voi merge atât la Moscova, cât și la Kiev, nu într-un singur loc”, a spus Suveranul Pontif. Francisc a subliniat în interviul său că a îndemnat părțile la reconliere încă de la începutul conflictului ucrainean.

Șeful departamentului de politică externă al Bisericii Catolice, arhiepiscopul Paul Richard Gallagher, a declarat că Vaticanul este pregătit să găzduiască discuții între Rusia și Ucraina.

Secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, a declarat că Rusia este pregătită să discute despre rezolvarea situației din Ucraina cu alte țări și cu Papa Francisc.

Sursa Read More

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.