​CSAT se reuneşte marţi; pe agendă – evoluţiile de securitate în contextul agresiunii Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte marţi, la Palatul Cotroceni, sub conducerea preşedintelui Klaus Iohannis. Pe ordinea de zi a şedinţei, care este programată la ora 12,00, sunt incluse subiecte legate de evoluţiile privind situaţia de securitate euroatlantică în contextul agresiunii Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei şi implicaţiile pentru România şi măsurile pentru gestionarea integrată a unui eventual flux masiv de refugiaţi.

Sedinta CSATFoto: Presidency.ro

Administraţia Prezidenţială precizează că în cadrul şedinţei CSAT vor fi analizate şi alte tematici de actualitate din domeniul securităţii naţional, potrivit Agerpres.

O şedinţă a CSAT a avut loc şi joia trecută, având ca temă implicaţiile asupra securităţii euroatlantice în contextul agresiunii Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei.

La finalul reuniunii, şeful statului a afirmat că România nu va fi atrasă în conflictul militar din Ucraina, iar românii nu trebuie să se teamă pentru siguranţa lor.

„Dragi români, ştiu că sunteţi îngrijoraţi de conflictul care are loc nu departe de graniţele ţării noastre, dar vă asigur: niciun român nu trebuie să se teamă pentru siguranţa sa şi a familiei sale”, a spus preşedintele Iohannis.

De asemenea, el a subliniat că România este pregătită să facă faţă oricăror consecinţe economice şi umanitare pe care le-ar putea genera un eventual conflict de durată între Rusia şi Ucraina.

SURSĂ ARTICOL

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.