Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, apreciază că revenirea la şcoală a tuturor elevilor va putea avea loc doar atunci când vor exista „un control bun al pandemiei” şi o incidenţă „extrem de scăzută” a cazurilor de COVID-19, lucruri care, în opinia sa, nu se vor întâmpla în următoarele două săptămâni. IoanaCiteste pe larg

Românii ar putea scăpa de măștile de protecție în spații deschise de la 1 august. Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a explicat care ar urma să fie condițiile pentru renunțarea la această regulă, în contextul în care pandemia de coronavirus nu va lua sfârșit până la acea dată. În ce condițiiCiteste pe larg

Premierul Florin Cîţu a declarat, miercuri, că a avut o discuţie cu ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, cu privire la ursul împuşcat în judeţul Covasna, susţinând că nu toate informaţiile care au apărut în spaţiul public ar fi corecte. Florin Cîţu „Am avut o discuţie cu domnul ministru.Citeste pe larg

Oportunitatea oferită de Facilitatea de Rezilienţă şi Redresare trebuie folosită la maxim, iar investiţia în România este una „benefică” tuturor, a declarat, miercuri, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, care a efectuat o vizită de lucru la Bruxelles, unde a avut întrevederi cu Ylva Johansson, comisarul european pentru Afaceri interne, şiCiteste pe larg

Redăm în continuare postarea fostului parlamentar: „Nici n-aş putea cataloga ce e mai revoltător: uciderea ursului Arthur, despre care ecologiştii de la Agent Green şi VGT spun că ar fi cel mai mare exemplar observat în România, ori declaraţiile făcute de membrii Guvernului.  ”Se pare că nu e cel maiCiteste pe larg

Prințul Emanuel Liechtenstein a spus primele cuvinte despre scandalul pe care l-a iscat împușcând cel mai mare urs din România. Reacția lui vine în contextul în care ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat că el avea un permis de intervenție pentru un alt animal, considerat problematic – unul mult maiCiteste pe larg

Un preot din județul Călărași a fost înregistrat în timp ce încerca să cucerească o fată în vârstă de 14 ani, la spovedanie. Adolescenta i-a povestit mamei sale ce i s-a întâmplat la Biserică, în ajunul Paștelui, iar femeia a sunat la poliție. Preotul care a încercat să cucerească oCiteste pe larg

Dosarul în care este anchetat filajul de la Hanul lui Manuc din 22 ianuarie a ajuns la Parchetul Judecătoriei Ploieşti, iar la dosar se află şi transcrierea discuţiilor de pe body-camerele ataşate la uniforma poliţiştilor trimişi în „razie” la localul din centrul Bucureştiului. Astfel, din discuţiile înregistrate reiese că poliţiştiiCiteste pe larg

Încă de la începutul pandemiei arhiepiscopul Tomisului a avut propria opinie în legătură cu noul coronavirus. Nu a purtat niciodată mască, a organizat pelerinaje, i-a împărtăşit pe credincioşi cu aceeaşi linguriţă şi, mai nou, a afirmat că vaccinul autentic este Sfânta Împărtăşanie. Dacă până acum înalţii ierarhi BOR i-au trecutCiteste pe larg

La zece luni după ce procesul său pentru crimă şi tentativă dublă de omor a fost întrerupt în mod neaşteptat, Nicu Cristache (65 de ani) s-a întors luni, 3 mai, în faţa instanţei din Hauts-de-Seine, un departament din zona metropolitană Paris. Pe 6 iulie 2020, avocatul său, Eric Dupond-Moretti, aCiteste pe larg