Europarlamentarul Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL, se arată indignat de faptul că Mugur Isărescu a angajat-o pe Viorica Dăncilă la BNR. El spune că Viorica Dăncilă ar putea să-i croșeteze guvernatorului BNR șosetuțe sau o căciuliță de curent. Rareș Bogdan „BNR a devenit un soi de cimitir al elefanților. Eu credeamCiteste pe larg

Camera Deputaţilor a respins, marţi, 26 de proiecte şi iniţiative legislative, printre care unele care prevedeau acordarea de vouchere culturale, scutiri de la plata impozitului pe venit pentru personalul de specialitate de îngrijire şi asistenţă sau interdicţii referitoare la reducerea posturilor ocupate de funcţionarii publici, scrie Agerpres. În acest sens,Citeste pe larg

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că reîntoarcerea cât mai rapidă a tuturor elevilor la şcoală, în condiţii de siguranţă sanitară sporite, reprezintă o prioritate. „Reîntoarcerea cât mai rapidă a tuturor elevilor la şcoală, dar nu oricum, ci în condiţii de siguranţă sanitară sporite, este o prioritate”, a spus Iohannis,Citeste pe larg

Deputatul PSD Sorin Grindeanu a declarat luni că „este şocant cinismul” cu care ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, vorbeşte despre românii morţi de COVID ca despre nişte „stocuri de marfă”. Sorin Grindeanu „Stimată doamnă ministru, v-am urmărit şi vineri la conferinţa de presă şi astăzi cu foarte mare atenţie şi nuCiteste pe larg

Premierul Florin Cîțu nu a dat, luni, un răspuns clar cu privire la candidatura sa la președinția Partidului Național Liberal, scrie stiripesurse.ro „Eu cred că experiența pe care am acumulat-o poate să ajute partidul din orice poziție. Am o relație foarte bună cu Ludovic Orban. Stați să avem congres, vedemCiteste pe larg

Am luat decizia să ne vedem, dar încă nu e pusă întâlnirea în agendă, spune Florin Cîțu despre întrevederea cu Marcel Ciolacu pentru a discuta despre PNRR: „Nu m-am răzgândit”. „Nu m-am răzgândit. Am luat decizia să ne vedem. Încă nu este pus în agendă. Depinde și de programul dluiCiteste pe larg

Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat luni că este posibilă organizarea unor evenimente, chiar şi concerte, înainte de 1 august, dar a precizat că desfăşurarea unor festivaluri mari precum Untold sau Nerversea poate fi luată în calcul ulterior acestei date. „Până acum vorbeam de 1 august – acum am putea săCiteste pe larg

„Dacă mandibulezi avec un barosan european la o masă, când te ridici eşti înconjurată de o aură care-ţi deschide toate uşile, mai ceva ca un şperaclu”, a spus gazetarul într-un editorial pentru Republica, referindu-se la declaraţia lui Adrian Vasilescu, consilierul lui Mugur Isărescu, care a spus că Viorica Dăncilă „cunoaşte oameniCiteste pe larg

În centrul deciziei sale din 18 mai 2021 sunt enumerate câteva principii, pe care România le-a tratat ca pe nişte dileme permanente, dar care sunt obligatorii, după cum subliniază Curtea: 1) Dreptul Uniunii Europene prevalează asupra ordinii constituţionale din România, aşa cum arată Decizia (928/2006) prin care România a acceptat impunerea Mecanismului de Cooperare şi Verificare înainteCiteste pe larg