UPDATE: Conform unui comunicat al Procuraturii Generale a Mexicului, un agent federal a încercat să împiedice arestarea lui Florian Tudor, în timp ce avocatul suspectului i-a atacat pe agenţii poliţiei federale. Ambii au fost reţinuţi, urmând să fie puşi la dispoziţia ministerului public federal. Ştire iniţială Pe numele lui Florian TudorCiteste pe larg

Premierul Florin Cîţu a declarat, joi, referitor la moţiunea de cenzură împotriva Guvernului anunţată de social-democraţi, că AUR şi PSD „fac coaliţie, în sfârşit, în Parlamentul României”, adăugând că s-a ajuns la situaţia în care PSD „cere ajutorul” AUR pentru o moţiune de cenzură. „PSD am văzut că lucrează cuCiteste pe larg

Vicepremierul Dan Barna, copreşedinte al USR PLUS, a declarat, miercuri, că nu are nicio îngrijorare privind moţiunea de cenzură anunţată de PSD, pentru că actuala coaliţie este „stabilă” şi guvernarea „va merge mai departe”. Dan Barna „Opoziţia îşi foloseşte instrumentele parlamentare. Vom auzi iarăşi discursuri sforăitoare dinspre PSD. Nu vorCiteste pe larg

Primaria Municipiului Giurgiu CIRCULAȚIA RUTIERĂ PE STRADA SALCIEI ÎNCHISĂ DIN NOU ➡Începând de vineri 28 mai, până în data de 4 iunie 2021, în intervalul orar 08:00-18:00, iar sâmbătă între orele 08:00-13:00, traficul rutier pe strada Salciei va fi închis. ➡Vor fi realizate lucrări de modernizare a carosabilului și așternereaCiteste pe larg

Primaria Municipiului Giurgiu ORDIN DE ÎNCEPERE A LUCRĂRILOR PENTRU PROIECTUL CETĂȚII GIURGIU Astăzi, 27 mai 2021, a fost dat ordinul de începere al lucrărilor pentru proiectul ”Reconstruirea si punerea in valoare a siturilor culturale reprezentative din euroregiunea Ruse – Giurgiu”, obiectiv de investitii pentru Giurgiu: valorificarea Cetătii Giurgiu și integrareaCiteste pe larg

Primaria Municipiului Giurgiu ASTĂZI AU FOST ACORDATE ALTE DOUĂ REPARTIȚII PENTRU LOCUINȚE SOCIALE ✅Două familii au primit astăzi repartițiile pentru locuințe sociale. Cheile și documentele le-au fost înmânate de primarul Adrian Anghelescu. ✅Cele două locuințe sunt situate în cartierul Istru și zona Obor și au rămas libere după ce auCiteste pe larg

Primaria Municipiului Giurgiu Primarul Adrian Anghelescu este invitatul emisiunii „De vorba cu Mandu” Cronica Giurgiuveana este în direct acum. Primarul Municipiului Giurgiu, Adrian Anghelescu, invitatul emisiunii Tv online “De vorbă cu Mandu“Citeste pe larg