ISU Giurgiu 🔥 Mâncarea uitată pe foc a lăsat pagube însemnate într-o gospodărie din localitatea Cosoba. Incendiul a izbucnit, azi-noapte, într-o bucătărie construită lângă locuință și a ajuns și la acoperișul casei. 👨‍🚒 Au acționat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumăCiteste pe larg

ISU Giurgiu Toată ziua de mâine se va afla sub o atenționare meteorologică de intensificări susținute ale vântului. Între orele 06:00-23:00, vor fi perioade în care vântul va bate cu viteze de 50-60 km/h și, local, 70-80 km/h. 🌳 Fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă și evitați deplasareaCiteste pe larg

ISU Giurgiu 🙏În fața destinului suntem neputincioși … iar, uneori, salvatorii devin îngeri mult prea devreme … La doar 39 de ani, fostul nostru coleg, Dăncescu Francisc Viorel s-a stins fulgerător, lăsând în urmă un mare gol. Vestea că a plecat departe de noi, dar aproape de Dumnezeu, ne-a cutremurat.Citeste pe larg

ISU Giurgiu ❗Vântul va bate cu putere până aproape de miezul nopții. În astfel de condiții, arderea vegetației uscate în gospodării este foarte periculoasă. 🔥Nu folosiţi focul în aer liber pentru că, într-o clipă de neatenție, acesta poate fi pierdut de sub control. Vântul întreține arderea, iar un incendiu arCiteste pe larg

ISU Giurgiu Vântul puternic a doborât un copac pe DJ 504 Giurgiu – Vieru. În cădere, acesta a blocat drumul pe ambele sensuri de mers. 👨‍🚒 Pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu au intervenit rapid pentru înlăturarea copacului, astfel încât circulația să se desfășoare în condiții de siguranță. Reamintim faptul căCiteste pe larg

ISU Giurgiu 🌲Un brad, parțial scos din rădăcini din cauza vântului, punea în pericol siguranța trecătorilor, în incinta Spitalului de Urgență Giurgiu. 👨‍🚒 Personalul medical a solicitat intervenția pompierilor, care s-au deplasat la fața locului cu o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și o autospecială de stingereCiteste pe larg

Instituția Prefectului – Județul Giurgiu INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚUL GIURGIU CENTRUL JUDEȚEAN DE CONDUCERE ȘI COORDONARE A INTERVENȚIEI GIURGIU …Citeşte mai departePlatforma Națională de Pregătire pentru Situații de Urgență, fiipregatit.ro, locul de referință pentru educarea și informarea populației despre situații de urgență sau dezastru. fiipregatit.ro Platforma Națională de Pregătire pentru SituațiiCiteste pe larg

Instituția Prefectului – Județul Giurgiu INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚUL GIURGIU CENTRUL JUDEȚEAN DE CONDUCERE ȘI COORDONARE A INTERVENȚIEI GIURGIU … COMUNICAT DE PRESĂ 16.05.2021 Instituția Prefectului Județul Giurgiu vă informează asupra incidenței cumulate la 14 zile, la data de 16.05.2021: UAT – ‰* JUDEȚ GIURGIU – 0.50 MÂRŞA – 3.34 PUTINEIUCiteste pe larg

Instituția Prefectului – Județul Giurgiu 🔵 În ultimele 24 de ore (16.05.2021 – orele 08.00 – 20.00), au fost vaccinate 1.111 de persoane, după cum urmează: ✅ Spitalul Județean de Urgență Giurgiu – 150 de persoane; ✅ Colegiul Tehnic Viceamiral Ion Bălănescu Giurgiu (2 fluxuri) – 120 de persoane; ✅Citeste pe larg

Instituția Prefectului – Județul Giurgiu INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚUL GIURGIU CENTRUL JUDEȚEAN DE CONDUCERE ȘI COORDONARE A INTERVENȚIEI GIURGIU …Citeşte mai departePlatforma Națională de Pregătire pentru Situații de Urgență, fiipregatit.ro, locul de referință pentru educarea și informarea populației despre situații de urgență sau dezastru. fiipregatit.ro Platforma Națională de Pregătire pentru SituațiiCiteste pe larg

Instituția Prefectului – Județul Giurgiu Astăzi, 17 mai a.c., Direcția de Sănătate Publică Giurgiu, cu sprijinul Instituției Prefectului Județul Giurgiu, a demarat o nouă etapă în cadrul Campaniei de vaccinare a angajaților operatorilor economici din județ. Astfel, prin intermediul unității mobile, au fost vaccinate 36 de persoane din cadrul uneiCiteste pe larg

Instituția Prefectului – Județul Giurgiu INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚUL GIURGIU CENTRUL JUDEȚEAN DE CONDUCERE ȘI COORDONARE A INTERVENȚIEI GIURGIU … COMUNICAT DE PRESĂ 17.05.2021 Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Giurgiu, întrunit astăzi, 17.05.2021, în ședință online, a constatat limitele de incidenţă cumulată a cazurilor COVID-19 pe ultimele 14 zile, laCiteste pe larg

Instituția Prefectului – Județul Giurgiu https://www.facebook.com/photo/?fbid=1606375216419117&set=a.137212200002100 Taga Marian Sâmbătă 22 și Duminica 23 mai 2021 va avea loc maratonul vaccinarii! Toți cei interesați sunt așteptați in Comuna Vedea la Școala gimnaziala Apostol Arsache între orele 08.00-18.00.Citeste pe larg

Instituția Prefectului – Județul Giurgiu a fost în direct. Conferința „Protecția copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate – importanța educației parentale și a serviciilor de suport”, organizată de „Salvați Copiii“, în parteneriat cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale#RalucaTurcan #MadalinaTurza #GabrielaAlexandrescu #SandraPralong #RaduSzekely #DanielaGitman #FloricaChereches #PalatulVictoria 13 K vizualizăriCiteste pe larg