Jurnalistul economic Moise Guran, fondator Biziday, a declarat, joi, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, că ne îndreptăm către o recesiune. El a precizat că pandemia şi războul nu sunt suficiente ca scuză, iar Guvernul României stă pe un morman imens de bani care se numeşte PNRR,Citeste pe larg

Igor Dodon nu se mai ascunde și, practic, o spune deschis că apără interesele Kremlinului în R.Moldova. În timp ce întreaga lume condamnă atrocitățile comise de militarii ruși în Ucraina, Dodon îi numește „prieteni” și „parteneri strategici”. <!–-> Rugat să comenteze invazia rusă în statul vecin, Dodon a spus căCiteste pe larg

Veniturile din petrol ale Rusiei au crescut cu 50% în acest an, chiar și în condițiile în care restricțiile comerciale impuse în urma invaziei din Ucraina au determinat multe rafinării să evite livrările sale, a anunțat Agenția Internațională pentru Energie, potrivit Bloomberg. <!–-> Moscova a câștigat aproximativ 20 de miliardeCiteste pe larg

Autorizaţiile emise pentru energie verde însumează, în momentul de faţă, o capacitate de 2.800 MW şi mai sunt în lucru alte peste 18.000 MW capacităţi de producţie, ce trebuie descărcate, a afirmat, joi, într-un forum de specialitate, Gabriel Andronache, preşedintele Directoratului Transelectrica. <!–-> „Sunt foarte multe lucruri de făcut înCiteste pe larg

Primaria Municipiului Giurgiu Moment festiv al Asociației Euroregiunea „Danubius” Ruse-Giurgiu ➡️Primarul municipiului Giurgiu, Adrian Anghelescu a fost prezent astăzi la aniversarea a două decenii de activitate a Asociației Euroregiunea Danubius Ruse-Giurgiu și implicit a 20 de ani de cooperare transfrontalieră între districtul Ruse și județul Giurgiu. 🤝Printre invitații adunării generaleCiteste pe larg

Primaria Municipiului Giurgiu Moment festiv al Asociației Euroregiunea „Danubius” Ruse-Giurgiu ➡️Primarul municipiului Giurgiu, Adrian Anghelescu a fost prezent astăzi la aniversarea a două decenii de activitate a Asociației Euroregiunea Danubius Ruse-Giurgiu și implicit a 20 de ani de cooperare transfrontalieră între districtul Ruse și județul Giurgiu. 🤝Printre invitații adunării generaleCiteste pe larg

Matusalemicul guvernator Mugur Isarescu ne îndeamnă să ‘bem un ceai de tei ” să ne calmam în fața exploziei la preturi și sărăcia în care se zbat milioane de români. Domnule Isărescu noi bem apă rece pentru că nu ne vom mai permite în curând nici apă caldă , deCiteste pe larg

Sunt ateu, consider religia ca fiind o ideologie nocivă omenirii în ziua de azi, nu în trecut, acum, da. Spun asta ca să înțelegeți foarte clar ce o să spun, nu are nicio legătură cu apărarea religiei, oricare ar fi ea, are legătură cu adevărul și cu dreptatea. Apoi, considerCiteste pe larg

O mare parte dintre angajații apărării teritoriale a regiunii Odessa au dezertat, aflând că se intenționează trimiterea lor pe front după două săptămâni de antranament, relatează RIA Novosti, citând o sursă din interiorul structurilor de forță ale Rusiei, care dispune de datele unui informator din armata ucraineană. ”Pentru apărarea teritorială,Citeste pe larg

Ministerul Apărării al Rusiei a primit noi informații care dezvăluie detalii ale experimentelor inumane efectuate de Ministerul Apărării al SUA pe cetățeni ucraineni în spitalul de psihiatrie din satul Strelecie, regiunea Harkov, a anunțat șeful Trupelor de protecție împotriva radiațiilor, a substanțelor chimice și biologice ale Forțelor Armate ale Rusiei,Citeste pe larg

Anunțul a fost făcut de premierul Nicolae Ciucă în vizita de joi de la Alba Iulia. Acesta a declarat că vestea i-a dat-o ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, potrivit HotNews.ro. Marcel Boloș se află în aceste zile la Bruxelles, trimis special de premier pe tema pachetului de măsuriCiteste pe larg