În contextul în care Comisia Europeană blochează fonduri europene importante din cauza preocupărilor cu privire la independența justiției în Polonia, președintele Poloniei Andrzej Duda a declarat că se opune unor noi concesii făcute de țara sa Bruxelles-ului. Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Președintelui Klaus Iohannis a ajuns să apară în cărțile pentru copii. Astfel, într-o carte pentru cei mici editată la Sibiu la inițiativa Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), numele lui Iohannis apare alături de personalități cu origini săsești din Transilvania. Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Obiectele de patrimoniu cultural, monumentele, relicvele bisericești, precum și exemplarele de cărți rare trebuie salvate din calea acțiunilor militare, ele putând fi adăpostite spre păstrate la Moscova, Sankt-Petersburg sau în alte orașe sudice, a declarat Elena Drapeko, prim-vicepreședinte al Comisiei pentru cultură a Camerei inferioare a Parlamentului rus, pentru postulCiteste pe larg

Părintele Matei Tulcan, parohul român din Montecatini Terme, Italia, a oferit în dar Mănăstirii Paltin – Petru Vodă un fragment din moaștele Sf. Gavriil Georgianul miercuri, în ziua de pomenire a acestui mărturisitor „nebun pentru Hristos”. Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

În timpul scurtei sale vizite în Bahrain, țară predominant musulmană, Papa Francisc a promovat un tip de „fraternitate” străină de învățăturile creștine, dar descrisă în scrieri controversate considerate periculoase pentru credința creștină, relatează Life Site News. Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Statele Unite au răspuns la propunerea Rusiei privind garanțiile de securitate cu o mitocănie idioată, iar Rusia a obligat SUA să regrete acest lucru, a apreciat politogul american Dmitri Simes, relatează rueconomic.ru În decembrie, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a dat un ultimatum Statelor Unite în privința garanțiilor de securitate. DarCiteste pe larg