Arafat, despre decizia CCR privind portul măştii: Până se publică în Monitorul Oficial, măsurile rămân valabile

Pe durata celor 45 e zile aplicarea prevederilor se suspendă „dacă nu se corectează înainte”. Arafat a precizat că în interior masca rămâne obligatorie, iar renunţarea la ea ar fi riscantă.

„Este o decizie asupra procedurii (…) lipseşte avizul Consiliului Legislativ care este aviz consultativ, dar obligatoriu să fie luat (…) Până se publică, măsurile rămân valabile, cât va trebui să rămână. După ce se publică, există 45 de zile perioadă de corectare, timp în care se suspendă, asta dacă nu se corectează înainte. La acest moment, până la publicare măsurile rămân valabile, după publicare 45 de zile este timpul în care trebuie corectat ce spune CCR şi trebuie adus în legalitate şi apoi măsurile”, a declarat, marţi seară, Antena 3, Raed Arafat.

Potrivit acestuia, în momentul în care se publică în Monitorul Oficial decizia CCR nu mai purtăm masca în spaţii deschise, dar în spaţii închise rămâne valabil.

Întrebat despre renunţarea la masca de protecţie în spaţii închise, Arafat a afirmat: „Riscăm să ajungem din nou la anumite creşteri în cifre. Suntem pe trend de scădere şi ultimul lucru pe care-l vrem, fiind pe trend de scădere, să ne trezim că stricăm momentul acesta şi începem iar să creştem”.

Arafat a precizat, răspunzând unei întrebări, că masca purtată la exterior „cu siguranţă a avut un rol de prevenire în locurile aglomerate”.

Întrebat când vor putea fi reluate petrecerile în localuri, Arafat a explicat: „Când o să ajungem la cifrele scăzute. Noi sperăm că anul acesta vom vedea aceste lucruri. Anul acesta poate să fie şi martie şi aprilie. Totul este optimist acum. Mi-e teamă ca lumea să nu spună că s-a rezolvat, când noi vedem că totuşi mai este un pic (…) să vedem că într-adevăr scad cifrele respective”.

Curtea Constituţională a constatat că OUG care reglementează, printre altele, obligativitatea purtării măştii în spaţiile publice deschise este neconstituţională din motive care ţin de procedura legislativă. Contactat de „Adevărul”, fostul judecător CCR Augustin Zegrean a explicat că amenzile care au fost date în această perioadă nu vor fi anulate, însă după publicarea deciziei în Monitorul Oficial, masca nu va mai fi obligatorie în aer liber.

SURSĂ ARTICOL

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.