Autoritățile din Zaporojie vorbesc despre lupte între localinici și trupele anti-retragere ale Armatei Ucrainene

Locuitorii din zona controlată de Kiev a regiunii Zaporojie refuză să intre în unitățile de apărare teritoriale și s-au înregistrat cazuri când oamenii s-au luat la bătaie cu trupele anti-retragere ale naționaliștilor, a declarat Vladimir Rogov, membru al Coniliului principal al Administrației regiunii Zaporojie, relatează RIA Novosti.

Agenția menționează că, în prezent, regiunea este eliberată în proporție de peste 70%. În același timp însă, centrul regional al orașului Zaporojie se află sub controlul trupelor ucrainene.

”În zona controlată de regimul de la Kiev a regiunii Zaporojie, apărarea teritorială va fi desființată. Localnicii refuză în masă să lupte și încearcă în fel și chip să treacă de partea noastră. Cei de la Kiev sunt conștienți de faptul că nu pot lăsa armele pe mâna locuitorilor din regiunea Zaporojie, pentru că, în curând, ei le-ar putea întoarce în altă direcție”, a spus Rogov.

Potrivit spuselor sale, s-au înregistrat deja câteva cazuri când trupele anti-retragere ale naționaliștilor și acei locuitori ai regiunii Zaporojie, care au fost obligați să intre în rândurile apărării teritoriale, s-au luat la bătaie.

”Oamenii din Zaporojie nu vor nici să lupte, nu vor nici să ucidă, dar nici să moară pentru Zelenski”, a spus Rogov.

Sursa Read More

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.