Bistriţa Năsăud: Copaci doborâţi de vânt şi un acoperiş luat de rafalele puternice. În mai multe localităţi, populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT

Mai multe zone ale judeţului Bistriţa-Năsăud, judeţ aflat sub avertizare cod portocaliu de vijelii, au fost afectate de vântul puternic şi de precipitaţii, echipaje de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă intervenind pentru îndepărtarea unor copaci doborâţi de vânt. În mai multe localităţi, populaţia a fost avertizată prin mesa RO-ALERT cu privire la fenomenele meteo periculoase.

În municipiul Bistriţa, pe Calea Moldovei vântul puternic a desprins acoperişul unui bloc, pe o suprafaţă de aproximativ 20 de metri pătraţi. De asemenea, tot în municipiu, pompierii au intervenit pentru îndepărtarea a trei copaci care au căzut din cauza rafalelor.

În mai multe localităţi, ploaia a provocat inundaţii. Astfel, au fost afectate case şi curţi din localităţile Năsăud şi Beclean, unde echipajele de intervenţie ale ISU au acţionat pentru îndepărtarea apei. De asemenea, în localitatea Căianu Mic un drum s-a surpat.

Luni după amiază, în judeţul Bistriţa-Năsăud, locuitorii din zonele Teaca, Urmeniş, Budeşti, Sânmihaiu de Câmpie, Milaş Miceştii de Câmpie, Silivasu de Câmpie fost primit mesaj RO-ALERT Cod Portocaliu de vijelie şi vânt cu rafale de peste 80 -100 km/h şi descărcări electrice.

sursa:stiripesurse.ro

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.