Braconaj pe Dunăre. 400 de metri de plase de pescuit, confiscate de polițiștii de frontieră

400 de metri de plase de pescuit comercial, întinse pe Dunăre, au fost confiscate de polițiștii de frontieră giurgiuveni în noaptea de sâmbătă spre duminică. Braconierii au fost descoperiți cu ajutorul aparaturii de vedere nocturnă în timpul unei acțiuni de prevenire și combarere a braconajului piscicol.
În data de 24 mai 2026, polițiștii de frontieră din cadrul Biroului Operațional Naval al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au desfășurat o acțiune specifică pe apele fluviului Dunărea, în timp ce lucrători ai Compartimentului Sprijin Operativ au acționat pe uscat, în vederea prevenirii și combaterii braconajului piscicol.
Pe timpul supravegherii zonei cu aparatură de vedere pe timp de noapte, polițiștii de frontieră au observat patru persoane care scoteau din apă plase de pescuit comercial, cu ajutorul unei ambarcațiuni gonflabile, ulterior încercând să părăsească zona de frontieră cu ajutorul unui autoturism.
Polițiștii de frontieră veniți în sprijin au procedat la interceptarea autovehiculului, moment în care persoanele aflate în acesta l-au abandonat și au fugit în direcții diferite. În urma acțiunii, conducătorul auto a fost reținut, iar celelalte trei persoane au reușit să se sustragă, profitând de terenul dificil și de condițiile din zonă.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, aproximativ 400 de metri de plase de pescuit comercial, o ambarcațiune gonflabilă și 57 de kilograme de pește din diferite specii. Întreaga cantitate de pește a fost predată unei unități de profil specializate, conform procedurilor legale.
În cauză, a fost întocmită lucrare penală, cercetările fiind continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale și identificarea tuturor persoanelor implicate.

Autorul articolului Redacție Giurgiu-Tribune
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/braconaj-pe-dunare-400-de-metri-de-plase-de-pescuit-confiscate-de-politistii-de-frontiera/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 24 mai 2026 15:25