Bruno Fernandes și-a prelungit contractul cu Manchester United

​Clubul Manchester United a anunţat, vineri, că Bruno Fernandes şi-a prelungit contractul, noul acord fiind valabil până în iunie 2026, cu opțiune de prelungire pentru încă un an.

Bruno FernandesFoto: Twitter – Manchester United

Internaționalul portughez a contribuit cu 49 de goluri și 39 de pase de gol în 117 meciuri jucate pentru Manchester United.

Din momentul în care s-a alăturat clubului (ianuarie 2020), Fernandes a creat mai multe ocazii decât orice alt jucător de la United.

Mijlocașul a marcat două goluri pentru Portugalia împotriva Macedoniei de Nord, contribuind la calificarea țării sale la Cupa Mondială 2022 din Qatar.

„Din momentul în care m-am alăturat echipei, am avut o relație specială cu clubul și cu fanii noștri extraordinari. Am crescut urmărind această echipă, visând să am șansa de a juca aici într-o zi. Acest vis este acum o realitate și o onoare.

Chiar și după doi ani, încă mă simt extraordinar să pășesc pe Old Trafford, să aud fanii cântându-mi și să înscriu în fața Stretford End. Este un adevărat privilegiu să port acest tricou și să lupt pentru clubul nostru incredibil.

Sunt atât de multe lucruri pe care vreau să le realizez aici și știu că este la fel pentru restul echipei și personalului. Mai mult decât orice, vrem să le oferim fanilor succesul pe care îl merită. Am împărtășit momente minunate în ultimii ani, dar ce e mai bun încă trebuie să vină” – Bruno Fernandes.

Potrivit informațiilor din presa engleză, portughezului i s-a dublat salariul și acesta va primi 200.000 de lire sterline pe săptămână.

2⃣0⃣2⃣6⃣ uD83DuDD34uD83CuDDF5uD83CuDDF9@B_Fernandes8 has penned a new deal at Old Trafford! #MUFC

— Manchester United (@ManUtd) April 1, 2022

SURSĂ ARTICOL

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.