Când începe Românii au talent 2022. Schimbări uriașe, cine va fi în juriu

Românii au talent a ajuns la sezonul 12 și urmează să înceapă în curând, la Pro TV. Show-ul de talente vine cu schimbări importante, iar componența juriului se modifică din nou. Cine vor fi cei care vor decide soarta concurenților pe parcursul emisiunii și când va putea fi urmărită prima ediție din noul sezon. Doar doi dintre jurații din sezonul precedent vor rămâne și în sezonul 12.

Când începe Românii au talent 2022

Românii au talent este una dintre cele mai longevive emisiuni de tip talent-show și a ajuns deja la sezonul al 12-lea. Acesta va avea premiera la Pro TV în câteva săptămâni, mai exact pe 4 februarie. Formatul pe care Pro TV îl produce și difuzează din anul 2011 schimbă din nou componența juriului. Alături de Andra și Andi Moisescu, care se află la masa juriului de la început, vor sta în noul sezon doi actori pe care publicul îi cunoaște din alte formate produse de postul de televiziune.

Cei doi care se alătură juriului Românii au talent sunt Mihai Bobonete și Dragoș Bucur. Ambii de meserie actori și prezentatori tv, vor decide ce concurenți merg mai departe în sezonul al 12-lea al emisiunii.

Pe Mihai Bobonete telespectatorii Pro TV îl cunosc datorită personajului Bobiță, căruia îi dă viață în serialul Las Fierbinți de 10 ani. El s-a implicat în proiecte marca Pro și din postura de prezentator, iar telespectatorii l-au putut vedea, de-a lungul timpului, la Vocea României Junior, Sunt celebru, scoate-mă de aici!, Jocuri de celebritate, Falsez pentru tine și Pe bune (prezentată inițial de Andi Moisescu).

Dragoș Bucur a jucat în serialul Băieți buni, produs de Pro TV, iar de câțiva ani prezintă emisiunea Visuri la cheie. Actorul a declarat că este o onoare să facă parte din juriul Românii au talent:

Eu cred că românii chiar au talent, suflet mare şi un simţ al umorului foarte dezvoltat, aşa că o emisiune care să caute şi să dovedească aceste lucruri este perfectă! E o bucurie pentru mine să fac parte din echipa Românii au talent şi să fiu în juriu alături de Andra, Andi şi Bobo”. a spus Dragoș Bucur, potrivit paginademedia.ro.

Mihai Bobonete și Dragoș Bucur se alătură juriului Românii au talent

Cine a fost în juriul Românii au talent de-a lungul timpului

Andra și Andi Moisescu sunt prezenți la masa juriului încă din primul sezon. Ei au făcut echipă cu Mihai Petre, după care acesta a părăsit echipa Românii au talent. Componența juriului s-a schimbat de la 3 la 4 membri și acesta a fost completat apoi de Mihaela Rădulescu și Bebe Cotimanis. Acesta din urmă a plecat ulterior, locul lui fiind luat de Florin Călinescu.

În 2018, Mihai Petre a revenit la masa juriului, iar Mihaela Rădulescu a plecat. Dansatorul a plecat din nou, în locul lui venind Alexandra Dinu, dar și ea a părăsit emisiunea după un sezon. Locurile lăsate libere de Alexandra Dinu și de Florin Călinescu vor fi ocupate în sezonul 12 de Dragoș Bucur și de Mihai Bobonete.

SURSĂ ARTICOL

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.