Catastrofa ecologică de pe râul Bicaz, provocată de un şofer bulgar, s-a lăsat cu dosare penale

În urma poluării majore cu amoniac, din seara de 3 mai 2021, zeci de tone de peşte de la câteva păstrăvării au murit. Catastrofa ecologică s-a produs după ce un şofer bulgar a deversat amoniac lichid într-un canal pluvial din curtea fabricii de ciment de la Taşca, a declanşat anchete efectuate de către diverse instituţii. 
Acestea au căpătat şi aspect penal, deocamdată fiind întocmite două dosare, după ce poliţiştii s-au sesizat din oficiu. Informaţia a fost făcută publică într-o conferinţă de presă susţinută miercuri, 5 mai, de către prefectul George Lazăr, la care au mai participat şefii de la Poliţia Neamţ, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Direcţia Sanitar Veterinară şi Agenţia de Mediu. 
Unul dintre dosare vizează poluarea din interiorul fabricii HeidelbergCement, iar al doilea are în vedere faptul că la o păstrăvărie din zonă s-a servit peşte clienţilor a doua zi după incidentul care a dus la mortalitatea de sută la sută a peştilor din bazine. Faţă de acest aspect, patronul Păstrăvăriei Cheiţa a susţinut că peştele preparat clienţilor provenea de la o altă crescătorie, nu din cele deţinute de el. 
În ceea ce priveşte poluarea, infracţiunile sunt infectarea apei şi poluare prin evacuarea de substanţe periculoase, evacuare de substanţe care pot afecta caracteristicile apei şi pot genera pericole asupra integrităţii şi sănătăţii persoanelor, animalelor şi a fondului piscicol, iar în al doilea caz comercializarea produselor alterate şi falsificare sau substituire de alimente. 

„Lipsă de profesionalism“ 

„Cercetările sunt în plină desfăşurare sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz, urmând a se stabili participaţia şi implicarea persoanelor atât din cadrul societăţii, cât şi al societăţii furnizoare a cantităţii de amoniac“, a declarat comisarul şef Mihai Osoianu, comandantul Poliţiei Neamţ. 
Un alt aspect controversat este faptul că instituţia care ar trebui să gestioneze şi are atribuţii în acest caz, Garda de Mediu Neamţ, „tace“. Prefectul George Lazăr era intrigat de aceastâ situaţie, afirmând: „Până la momentul acesta Garda de Mediu Neamţ nu a întocmit sesizare către Poliţie sau către parchetul competent. Asta denotă o lipsă de profesionalism şi de implicare a domnului director al Gărzii de Mediu Neamţ“. 
De altfel, până miercuri, 5 mai, la ora 15.00, Prefectura nu primise vreun raport şi măsurile dispuse de Garda de Mediu, motiv pentru care s-a cerut Ministerului Mediului o evaluare a activităţii lui Iftime Petrariu, cel care conduce structura de la Neamţ, în cazul incidentului ecologic. Mai sunt şi alte semne de întrebare privind poluarea, una care s-a petrecut în jurul orei 19.00. 

Directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului, Iulian Jugan, a afirmat că a aflat de nedorita situaţie de la nişte cunoştinţe cunoştinţe, care i-au spus că pe râul Bicaz sunt peşti morţi. Ajuns la Păstrăvăria Cheiţa, a constatat că în toate bazinele mortalitatea era de 100%, a întrebat reprezentanţii acesteia de ce nu au anunţat mai repede incidentul, dar nu a primit un răspuns convingător. 

„Vom depune toate eforturile…“ 

De altfel, nici reprezentanţii fabricii nu au anunţat autorităţile la ora când a fost constatată poluarea. Pe 4 mai, conducerea HeidelbergCement România, a emis un comunicat de presă: „În data de 3 mai, orele 18.55, am luat cunoştinţă, prin responsabilul de mediul al fabricii Taşca, despre deversarea de apă cu miros de amoniac în incinta fabricii noastre. Apa amoniacală este folosită în procesul tehnologic pentru reducerea emisiilor de NOx.(…) Pentru HeidelbergCement România protejarea mediului este o prioritate. Vom lua toate măsurile necesare pentru a ne asigura că un asemenea eveniment nu se mai repetă şi vom depune toate eforturile pentru a remedia consecinţele“. 
La Păstrăvăria Cheiţa, mortalitatea piscicolă a fost de 100% FOTO Dan Sofronia
Stranie este şi decizia lui Vasile Andriescu, administratorul păstrăvăriilor din zona Cheiţa, la ieşirea din Bicaz spre Lacul Roşu, acolo unde este un foarte cunoscut şi căutat popas turistic, de a continua să servească clienţii şi a doua zi după dezastrul din care a ieşit cel mai păgubit. Acest lucru a creat suspiciuni, dar a prezentat autorităţilor două facturi prin care atesta că se aprovizionase cu păstrăv de la o altă societate. 
Din primele cercetări efectuate de autorităţi în acest caz, a reieşit că un şofer bulgar a efectuat un transport de amoniac la combinatul de la Taşca, a descărcat o parte din apa amoniacală la fabrică, dar nu toată cantitatea din cisternă a încăput în bazinul firmei, rămânând aproximativ cinci tone. Aşa că le-a deversat într-un canal pluvial din curtea fabricii, de unde amoniacul a ajuns în apa pârâului Bicaz, iar de aici la păstrăvăriile din zona Cheiţa. Analizele aveau să arate că depăşirea la indicatorul amoniac era de 1.900 de ori mai mare decât normele admise. 

Vă recomandăm să mai citiţi: 

:

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.