Proiectul de OUG apărut recent în spaţiul public , privind propunerile de măsuri pentru încadrarea în limitele de deficit bugetar, au creat reacții acide în cadrul organizațiior de sindicat din întreaga țară.  Sindicaliştii susţin că înaintarea cu acest proiect de măsuri vehiculat public, constituie premisele declanşării unor conflicte sociale de amploare. Reprezentanţii sindicatului Alfa, […]

Articolul Președintele Sindicatului din Penitenciarul Giurgiu, Șerban OPRICĂ: ”Așa cum sună prevederile  proiectului de Ordonanță, dat de Guvern, ne așteptăm la stoparea concursurilor pe care Giurgiu le are în derulare și la posturi  radiate din ștatul de organizare!” apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

  Pe data de 3 Augula ora 18.55, pe bulevardul București, din municipiul Giurgiu, polițiștii Biroului Rutier au depistat un tânăr, de 22 de ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea un autoturism, sub influența substanțelor psihoactive.       Conducătorul auto a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la substanța cannabis, […]

Articolul Tânăr din Giurgiu, care conducea sub influenta drogurilor a fost prins apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Alegerea unui pepene roșu copt poate fi destul de ușoară dacă știi la ce să te uiți. În ultimii ani tot mai mulți români se plâng de calitatea pepenilor pe care îi cumpără. Sunt fie cruzi, fie prea copți. Semnele pe care le urmăreau când cumpărau un pepene nu mai sunt valabile, astăzi? Iată la […]

Articolul Cum alegi un pepene roșu, copt… La ce te uiți… apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Am dat, astăzi, startul unei acţiuni pe care îmi doresc să o transformăm în tradiţie: aceea de a ne întâlni, noi, doamnele social-democrate giurgiuvene, într-o atmosferă prietenească şi plăcută, la o cafea bună şi o prăjitură de casă delicioasă. Aşa le-am primit, astăzi, pe noile colege, doamne şi domnişoare din municipiu şi judeţ, care au […]

Citeste pe larg

 Un bărbat din Bolintin Vale a fost arestat preventiv, după ce a încălcat ordinul de protecție şi a intrat în casă peste mama şi fratele său, amenințându-i cu bătaia! De precizat că  Individul este recidivist! În luna iulie, polițiştii i-au întocmit dosar penal tot pentru amenințări, violență în familie şi încălcarea ordinului de protecție.  La […]

Articolul Un recidivist a fost arestat pentru că a încălcat ordinul de protecție, intrând în casă peste mama și fratele său, amenințându-i cu bătaia  apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Denumire comerciant SC GABI&DIANA AGROPROD S.R.L. cu sediul în Valea Plopilor, Com. Ghimpati, strada Felicia Crainiceanu nr 27, Jud Giurgiu , titular al activităţii : -0111 Cultivarea Cerealelor( exclusiv orez), Plantelor leguminoase si a plantelor producatoare de seminte oleaginoase. -0161 Activitati axiale pentru productia vegetala. -0163 Activitati dupa recoltare, „, ce se desfăşoară în Localitatea […]

Citeste pe larg

După ce joi termometrele au atins, după amiază, la Giurgiu, peste 40-41 de grade, iată că Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod portocaliu de caniculă, valabil mâine, vineri 4 august,  pentru tot  județul Giurgiu. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură – umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități.    […]

Articolul Cod portocaliu de caniculă, VINERI, în județul Giurgiu! Temperaturi de 42 de grade și chiar mai ridicate ! Vezi unde găsești stații de distribuire a apei… apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Pentru anumite categorii de angajați din sectorul public,  weekendul 12-13 august se poate prelungi cu încă două zile libere luni (14 august) și marți (15 august). Astfel, angajații din sistemul bugetar vor beneficia de patru zile libere consecutive. Angajații din sistemul privat se vor bucura însă doar de o zi liberă în timpul săptămânii, ziua […]

Articolul Încă o minivacanță de 4 zile libere pentru salariații din sectorul public, de Adormirea Maicii Domnului ! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

” La Bizet”, cel mai nou restaurant din Giurgiu, vă aşteptă vineri seara, 4 august, la o PETRECERE cu specific CUBANEZ. Muzică live la saxofon, băuturi specifice, sunt doar câteva dintre surprizele pregătite de către restaurantul „La Bizet”. Petrecerea va avea loc pe terasa restaurantulu începând cu 19: 00, accesul fiind gratuit. Cei care aleg […]

Citeste pe larg

În stilul nostru mioritic de a exagera, un post de radio anunța astăzi, 3 august, faptul că o fisură apărută în digul din comuna  Comana, județul Giurgiu,  ar pune  în pericol întreaga zonă, inclusiv Podul din localitate.   Luând legătura cu Elisabeta Mihalcea, vicepreședintele Consiliului Județean Giurgiu, cea care s-a deplasat la fața locului cu două […]

Articolul O fisură apărută în digul de la Comana a pus pe jar autoritățile județene și o parte a presei… apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Administratia Zonei Libere Giurgiu S.A. organizeaza licitatii publice, in conditiile prevazute de H.G. nr. 1669/2004 pentru: Inchirierea de birouri, platforme, constructii speciale, module, spatii in magazii si hale, disponibile la aceasta data. Data  licitatiei: 31.08.2023, ora 11:00 Locul : sediul Administratia Zonei Libere Giurgiu S.A., din Giurgiu, sos. Portului nr.1-2. La licitatii pot participa atat persoane […]

Citeste pe larg

În luna iulie, la nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au fost depistate 74 fapte de natură infracţională  pe linia dreptului de proprietate intelectuală, în creștere față de aceeaşi perioadă a anului 2022. Poliţiştii de frontieră – independent sau în colaborare cu lucrătorii vamali – au descoperit aproximativ 65.000 de bunuri contrafăcute purtând mărci […]

Articolul RECORD. În luna iulie, polițiștii de frontieră giurgiuveni au descoperit aproximativ 13.000 de bunuri contrafăcute, purtând mărci internaţionale protejate! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Referitor la informațiile apărute în spațiul public ce vizează introducerea de noi taxe și impozite pentru mediul de afaceri, Președintele IMM Giurgiu, Gheorghe Cireap, s-a simțit dator de a da publicității, în cadrul cotidianului nostru,  comunicatul Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), lucru pe care îl facem în rândurile de […]

Articolul Gheorghe CIREAP, Președintele IMM-filiala Giurgiu: ”IMM-URILE SOLICITĂ GUVERNULUI DIALOG ȘI PREDICTIBILITATE!” apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

        Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanta au dispus trimiterea în judecată a lui Dan Diaconescu, cercetat sub control judiciar, pentru act sexual cu un minor și folosirea prostituției infantile, ambele infracțiuni în formă continuată, au informat, miercuri, anchetatorii. Potrivit unui comunicat de presă transmis de Parchetul de pe lângă Judecătoria […]

Articolul Jurnalistul Dan Diaconescu, trimis în judecată pentru „act sexual cu un minor și folosirea prostituției infantile”! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg