Un localnic din Bucșani (jud. Giurgiu), în vârstă de 36 de ani, a fost împuşcat la o partidă de vânătoare, la care participa alături de alte două persoane. Evenimentul s-a  petrecut  la sfârșitul săptămânii trecute, mai exact pe data de 29 ianuarie, când, puțin după ora 16.00, Inspectoratul de Poliție Județean Giurgiu a fost sesizat […]

Citeste pe larg

Poliţiştii giurgiuveni au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă după ce un bărbat a fost găsit decedat, luni seară, într-un apartament din cartierul Tineretului. Pe surse se pare că este vorba despre un bărbat, de 61 de ani, vecinii fiind cei care au solicitat sprijinul autorităţilor, după ce nu l-au mai văzut de câteva zile. […]

Citeste pe larg

Întruniți în ședință, consilierii județeni au aprobat, în unanimitate, proiectul de hotărâre privind încheierea unui contract de parteneriat pentru constituirea “Consorțiului pentru învățământ dual integrat – Centru de expertiză în Regiunea Sud Muntenia”, prin care se dorește asigurarea formării profesionale de calitate a elevilor și studenților, în vederea obținerii unei…

The post CJ GIURGIU: “Consorțiu pentru învățământ dual integrat – Centru de expertiză în Regiunea Sud Muntenia” în scopul formării profesionale de calitate a elevilor și studenților appeared first on Informatia de Giurgiu.

Citeste pe larg

Administraţia locală din comuna Adunaţii Copăceni continuă derularea proiectelor pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii locuitorilor. Marţi, 31 ianuarie, Daniel Cezar Rusu, primarul comunei Adunaţii Copăceni, a semnat la sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației doua contracte de finanţare pentru noi proiecte pentru dezvoltarea localităţii. Mai multe amănunte despre aceste proiecte au fost prezentate de către […]

Citeste pe larg

În tot acest timp, PSD și PNL continuă să alimenteze inflația. Cu cât prețurile sunt mai mari cu atât banii încasați de PSD și PNL din taxe sunt mai mulți. Mai mulți bani pentru privilegiile lor. Pentru pensii speciale și sinecurile de partid. USR va propune măsuri pentru reducerea taxelor pe muncă, astfel încât salariile […]

Citeste pe larg

Guvernul a aprobat un proiect de lege prin care se asigură o finanțare în valoare de 210 milioane de euro pentru reabilitarea şi modernizarea unor spitale.  Este vorba de 26 de unităţi spitaliceşti din judeţele Giurgiu, Bacău, Bihor, Braşov, Călăraşi, Constanţa, Covasna, Dolj, Harghita, Neamţ, Olt, Prahova, Teleorman şi municipiul…

The post Europarlamentarul Dan Motreanu: 210 milioane de euro pentru reabilitarea şi modernizarea unor spitale. Judeţul Giurgiu se află pe listă appeared first on Informatia de Giurgiu.

Citeste pe larg

30 ianuarie 2013: Imagini dintr-o zi normală de lucru a muncitorilor de la Apa Service SA Giurgiu, la o canalizare menajeră din Municipiu…   Pe această cale, readucem aminte consumatorilor casnici că evacuarea în canalizarea menajeră a oricărui fel de reziduuri grase (grăsimi sau uleiuri alimentare sau nealimentare) precum şi a deşeurilor nedizolvabile, îndeosebi şerveţele […]

Citeste pe larg

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, vorbește în ultima perioadă despre noi creșteri de taxe, încălcând un principiu de bază al Codului Fiscal, acela că mediul de afaceri are nevoie de PREDICTIBILITATE. Coaliția are UN PROGRAM DE GUVERNARE ASUMAT, în care aceste propuneri ale lui Marcel Ciolacu NU SE REGĂSESC. Partidul Național Liberal nu va susține noi […]

Citeste pe larg

În acest început de an ne-am aflat din nou printre copii. Ne-au fost gazde sute de elevi ai claselor a VII-a și a VIII-a, alături de cadrele didactice, la o lecție despre istoria Uzinei de apă Giurgiu și despre proiectul care vizează conservarea, modernizarea și amenajarea acesteia ca spațiu expozițional. Copiii au aflat de la […]

Citeste pe larg

După ce luni 30 ianuarie, a fost reţinut de DNA într-un dosar privind achiziţia de utilaje şi măşti de protecţie în perioada pandemiei de COVID-19, Victor Pițurcă  a fost pus în libertate marţi, fiind plasat sub control judiciar.  Tot marți, a fost  audiat la DNA , Alexandru Pițurcă, fiul fostului selecționer al naționalei de fotbal […]

Citeste pe larg

  Din informațiile primite din partea Căpităniei Portului Giurgiu, Serviciul Siguranța Navigației, Cota apelor Dunării la Giurgiu era, luni , 30 ianuarie, 2023, de +472 cm,  anunțând o  creștere a nivelului pentru aceeași zi, de +6  cm. Tendința în următoarele zile este de creștere a nivelului debitului cu 1-3 centimetri. Conform acelorași surse debitul apelor […]

Citeste pe larg

Cine au fost cei trei Ierarhi Sfinții Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, sunt sărbătoriți de către creștinii ortodocși în fiecare an, la data  de 30 ianuarie. Sărbătoarea celor Trei Ierarhi este importantă pentru creștini, fiind cu cruce roșie în calendar. Chiar dacă Biserica Ortodoxă îi sărbătorește împreună, fiecare […]

Citeste pe larg

Clejaniul este, pentru cei ce nu au trecut niciodată prin ea, o comună din vestul județului Giurgiu, de  pe malul Neajlovului, vestită datorită celebrului taraf  creat și evoluat de-a lungul anilor aici, care a dus faima localității  dincolo de granițele țării. Astăzi , comuna formată din satele Clejani (reședința), Neajlovu, Podu Doamnei și Sterea, este […]

Citeste pe larg

Comuna Călugăreni, una dintre cele mai cunoscute localități de pe Drumul Național 5, Giurgiu- București, se află la acest început de an, după cum ne spunea primarul acesteia, Dumitru Iordache, în febra transformărilor…  Aștept să semnez documentul de  finanțare pentru asfaltarea de străzi,  pe o lungime de 12,5 kilometri. Este un contract în valoare de […]

Citeste pe larg