„Campus. 1. Proiectul Campus Politehnic Regional cu finanțare din PNRR este propus de un consorțiu regional compus din autorități locale și companii. Nesemnarea contractului de finanțare de către primărie duce la creșterea neîncrederii sistemului economic in autoritățile locale și la perpetuarea stării de subdezvoltare a județului. Se continuă în acest fel abordarea din anii anteriori, …
Preşedintele CJ Giurgiu, Dumitru Beianu, a declarat vineri că ministrul Familiei a efectuat o vizită inopinată la două dintre casele protejate pentru minorii din cadrul DGASPC, unde ar fi constatat că mâncarea nu este bună şi unii copii aveau hainele peticite. ”Ministrul Familiei a venit la Giurgiu la două dintre casele protejate la solicitarea unor …
30 septembrie este ultimul termen pentru plata impozitelor și taxelor locale pentru cei care optează să plătească aceste dări în 2 tranșe egale; după această dată, cei care nu plătesc sunt considerați restanțieri, iar fiscul este obligat – conform legii – să procedeze la executarea lor silită.La Giurgiu, dacă firmele au găsit modalități de conformare …
We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue to use this site we will assume that you are happy with it.Ok