„Liderul de la Kremlin vrea să pară puternic şi hotărât pentru publicul său intern, să dividă SUA şi NATO cu privire la răspunsul lor la o potenţială invazie a Ucrainei, să îşi impresioneze aliaţii, în special China, să împiedice aderarea Ucrainei la NATO şi la UE, legând-o de sfera de influenţă a Rusiei şi să facă administraţia Biden să pară slabă şi indecisă în perioada premergătoare alegerilor legislative de la jumătatea mandatului, mai ales după ce SUA nu au reuşit să sprijine un fost aliat, Afganistanul. Lui Putin şi generalilor săi le place să menţină Occidentul în dezechilibru, ceva ce au făcut cu succes în ultimul deceniu“, scrie amiralul american, în retragere.
„Pentru SUA, NATO şi democraţiile lumii, acesta este un moment provocator. Mai presus de toate, Administraţia Biden vrea să demonstreze că se poate baza pe ea pentru a susţine un stat democratic. Ucraina, deşi nu este un membru oficial al NATO, a fost un partener loial şi a trimis trupe în misiuni NATO – doreşte cu disperare să se alăture Alianţei. Putin insistă ca Rusiei să i se acorde dreptul de veto asupra oricărei extinderi NATO ulterioare şi, de asemenea, doreşte ca trupele americane să fie îndepărtate din fostele state membre ale Pactului de la Varşovia , care include mulţi aliaţi actuali precum Polonia, România, Bulgaria, Ungaria şi alţii. NATO nu-şi poate permite să-i dea o asemenea influenţă“, spune Stavridis.
„Cum ar trebui să ne gândim la provocările de la marginea Europei şi, mai ales, ce va face Putin în continuare? Când eram Comandant Suprem Aliat la NATO, am petrecut destul de mult timp privind opţiunile militare ruseşti la periferia Europei. Preluasem comanda operaţiunilor militare NATO după invazia Georgiei de către Moscova, în 2008, care a dus la cucerirea a două provincii ale acelui stat mic, aliat Vestului. A fost un atac ofensiv masiv direct împotriva micuţei naţiuni de sub patru milioane de oameni, cu tancuri, trupe, bombe, avioane de luptă, infanterie şi artilerie rusească” .
„Câţiva ani mai târziu, în 2014, Putin a decis să invadeze un vecin mult mai mare, Ucraina. În acest caz, el a decis să folosească, în ceea ce a devenit cunoscut sub numele de „război hibrid”, aşa-numiţii „omuleţi verzi”, forţe speciale de top, atacuri cibernetice sofisticate. împotriva centrelor de comandă şi a reţelei electrice, dezinformarii pe reţelele sociale şi operaţiuni amfibie. Aceste tactici relativ neconvenţionale au fost combinate cu elemente mai tradiţionale – de unde şi denumirea de „hibrid” . Iată că opt ani mai târziu, ne întrebăm ce abordare va adopta Putin dacă decide să invadeze Ucraina acum, poate de îndată ce pământul îngheaţă şi poate susţine blindatele grele şi alte mijloace de transport“, scrie James Stavridis .
Blitzkrieg tradiţional
„Putin şi generalii săi sunt inventivi din punct de vedere tactic şi au o varietate de opţiuni în faţa lor. Armata rusă are comandanţi experimentaţi într-o mare varietate de scenarii de luptă, cel mai recent în războiul civil care se desfăşoară în Siria şi, desigur, în timpul angajamentului lor în Ucraina. Lupta din Ucraina continuă atât făţiş (în Crimeea ocupată), cât şi pe ascuns (sprijinind o mişcare separatistă virulentă în regiunea Donbass din sud-estul ţării, unde 15.000 oameni au fost ucişi în ultimul deceniu).
În 2022, prima opţiune pe care o vor lua în considerare ar fi simplă: un blitzkrieg tradiţional, aşa cum a fost folosit împotriva Georgiei. Acest lucru va necesita nu numai cei 100.000 de militari aflaţi în prezent la graniţă, ci şi alţi 75.000 care ar trebui să ajungă la echipamentele prepoziţionate de ruşi şi pe care SUA le-au arătat lumii în fotografii făcute de sateliţi în preajma Crăciunului.
Această abordare ar include lovituri aeriene masive împotriva centrelor de comandă şi control ucrainean, bombardarea artileriei, lovituri de pe navele din Marea Neagră şi cu rachete sol-sol. Toate acestea ar fi însoţite de atacuri cibernetice militare ofensive împotriva sistemelor de arme defensive ucrainene, a capacităţilor de comunicare şi, eventual, împotriva unor părţi ale reţelei electrice a Ucrainei.
Elicopterele ar transporta trupele speciale , probabil în spatele frontului ucrainean. Aceste a deruta şi destabiliza logistica ucraineană şi autorităţile din comandamentele superioare. Unităţile de infanterie grea vor trece apoi graniţa şi vor pătrunde adânc în Ucraina, probabil până la râul Nipru. Sud-estul etnic rus al Ucrainei (în special Doneţk, Lugansk şi Mariupol) va fi consolidat, legând Crimeea de Rusia.
În acel moment, Putin va face o pauză, va evalua situaţia şi va decide dacă să înainteze spre Kiev pentru a efectua o schimbare de regim înainte de a-şi retrage trupele. Probabil că va continua să anexeze sud-estul ţării, să susţină un regim marionetă la Kiev şi să aştepte răspunsul Vestului. Acesta este cel mai riscant, dar şi cel mai mare profit pentru Kremlin şi este de o probabilitate de 20%, dar inconfortabil de acceptat“, îşi imaginează fostul amiral.
Război hibrid
„ Acest lucru ar fi mai asemănător cu ceea ce a făcut în 2014, în Ucraina şi ar include un atac cibernetic masiv asupra societăţii ucrainene, eliminând totul, de la benzinării la bancomate, la sistemele feroviare şi aeriene. Folosind forţele ruse deja implantate în regiunea Donbass, el ar putea declanşa atacuri în toată Ucraina – maşini-bombă, activităţi criminale misterioase, asasinarea liderilor militari şi civili. Reţelele de socializare ar fi în centrul operaţiunii, discreditând actualul guvern, documentând „masacre” fictive ale etnicilor ruşi în regiunile dominate ucrainene şi subminând încrederea societăţii în ansamblu.
Când Occidentul îi va condamna acţiunile, el va spune că este vorba de „ştiri false” şi versiunea ucraineană a „marii minciuni”, spunând că angajamentul Rusiei este cheia pentru menţinerea stabilităţii la graniţa comună. Aceasta este o versiune exagerată a ceea ce face deja, iar creşterea acestor tactici ar îngreuna ca NATO să ia în considerare Ucraina ca membru, unul dintre obiectivele sale cheie. De asemenea, ar genera sprijin public în Rusia pentru acţiunile sale (protejarea „compatrioţilor ruşi” care trăiesc în Ucraina) fără costurile unei invazii la scară largă. Aceasta pare o abordare mai probabilă decât o invazie totală şi prezintă un risc mai mic pentru Moscova. Aceasta este o probabilitate de aproximativ 40% şi abordarea probabilă pe care o va lua Putin dacă după discuţiile din zilele aceste va considera că nu şi-a atins obiectivele“, scrie fostul oficial NATO.
Concesii din partea Vestului la masa negocierilor cât să fie prezentate ca o victorie
„În cele din urmă, el speră că va putea realiza ceea ce îşi doreşte prin discuţiile care se vor desfăşura în această săptămână – SUA-Rusia pe 10 ianuarie, Rusia-NATO pe 12 ianuarie şi la Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa pe 13 ianuarie. Putin vrea asigurări că Ucraina nu va avea niciodată voie să adere la NATO; că naţiunilor NATO de-a lungul graniţei dintre Rusia şi NATO nu li se va permite niciodată să găzduiască forţe militare semnificative ale NATO; şi că sancţiunile impuse lui pentru invazia din 2014, atacurile cu noviciok asupra fostului spion Serghei Skirpal din Marea Britanie şi tentativa de asasinare a adversarului său politic Aleksandr Navalnîi vor fi ridicate.
În timp ce şansele de a atinge acele obiective majore la masa de negocieri par scăzute până la imposibil, el ar putea fi dispus să se mulţumească cu mai puţin. Minimul ce ar putea accepta Putin ar fi probabil o structură federalistă în Ucraina care să ofere autonomie reală vorbitorilor de limbă rusă din sud-estul ţării; cel puţin o acceptare tacită a anexării Crimeei; o recunoaştere pe sub masă că Ucraina (şi Georgia) nu vor adera la NATO; şi unele scutiri de sancţiuni care să fie eliminate cu totul pe parcurs.
Dacă Occidentul îi oferă ceva din ceea ce caută, Putin ar putea fi dispus să pună în aşteptare atât invazia masivă, cât şi abordarea hibridă intensificată, cel puţin pentru moment. De asemenea, el e cu ochii pe alegerile din SUA, din toamnă. Ideea de a demonstra slăbiciune echipei Biden este foarte atrăgătoare pentru liderul de la Kremlin care poate aprecia că ar trebui să se abţină până ce acea parte a strategiei sale poate avea un efect maxim – îmbunătăţind astfel schimbările- şi va accepta un fel de rezultat negociat în această rundă. Astfel, această opţiune are şanse să se materialize în jur de 40%, aproximativ la fel cu şansele abordării hibride“, este de părere James Stavridis.
Problema sistemelor antibalistice din Polonia şi România
„SUA şi NATO ar trebui să facă tot ce le stă în putinţă pentru a folosi diplomaţia pentru a dezamorsa situaţia şi pentru a evita ca Putin să câştige uşor şi evident. Pe măsură ce discuţiile se desfăşoară, administraţia Biden semnalează dorinţa de a oferi o oarecare flexibilitate strategică. Aceasta ar putea include reducerea capacităţii sistemelor NATO de rachete antibalistice din Polonia şi România; discutarea echilibrului trupelor NATO la graniţa Rusiei; şi reducerea exerciţiilor militare de ambele părţi. Totuşi, aici există o mare animozitate între părţi.
Lui Putin şi generalilor săi le place să menţină Occidentul dezechilibrat, ceva ce au făcut cu succes în ultimul deceniu. Un lucru pe care l-am învăţat studiind abordarea lor faţă de război este cât de mult le place să păstreze opţionalitatea. Din păcate, aceasta este o criză de lungă durată care va atinge un punct de fierbere pe parcursul anului“, este de părere fostul comandant suprem al NATO.
Reflectorul de Sud