Ceremonia solemnă de la Memorialul militar din București

La 18 februarie, la Memorialul Sovietic Central din București, s-a desfășurat o ceremonie solemnă, în ajunul Zilei Apărătorului Patriei. Au participat reprezentanți ai ambasadelor Armeniei, ai Republicii Belarus, ai Kazahstanului, ai Turkmenistanului, ai unor organizații civice din România, inclusiv ai organizațiilor de veterani, conaționali și angajați ai operatorilor economici ruși care lucrează în România, precum și reprezentanți ai Ambasadei, elevi și profesori ai misiunii diplomatice. 

Discursul Ambasadorului Rus în România, Valery Kuzmin/ Foto: Vești din Rusia

Salutându-i pe cei prezenți, Ambasadorul Rusiei, V.I. Kuzmin, a remarcat că, revenind la evenimetele celui de-al Doilea Război Mondial, în Rusia modernă sunt cinstite faptele nemuritoare ale eroilor de la Cetatea Brest și ale celor care au apărat Leningradul, ale apărătorilor orașelor Odessa și Sevastopol, ale învingătorilor din bătăliile de la Stalingrad și Kursk, ale vitejilor de oțel care au oprit dușmanul lângă Moscova și Rjev, ale soldaților și comandanților Armatei Roșii- eliberatoare, care au străbătut toată Europa și au ridicat steagul Victoriei deasupra Reichstagului. 

Împreună cu popoarele fostelor republici unionale, Patria noastră a pierdut, atunci, 27 de milioane dintre fiii și fiicelor ei, din care peste jumătate au fost civili, oameni pașnici. Cu atât mai multă revoltă, a menționat Ambasadorul, vedem cum renaște neonazismului, xenofobia și antisemitismul pe continentul nostru european. 

Nu pot fi altfel definite decât o rușine de neînchipuit multele rezoluții ale Parlamentului European care încearcă să pună semnul egalității între popoarele eliberatoare de sub jugul nazist și călăii de la Auschwits și Buchenwald, ocupanți nemiloși, care au practicat la scară largă pedepse colective împotriva populației civile ca represalii pentru acțiunile partizanilor și ai luptătorilor din rezistență, ocupanți care, folosind mâna scheletică a foametei, au încercat să-i sugrume pe eroicii apărători ai Leningradului. 

Ambasadorul a subliniat că nu poate exista nici o justificare pentru cei care, astăzi, cu mâinile armatei regimului de la Kiev și cu batalioanele teritoriale neonaziste, comit genocid în Donbass. 

Se depune o coroană de flori din partea Ambasadei Federației Ruse în România/ Foto: Vești din Rusia

Nu mai puțin inacceptabilă este justificarea ipocrită adoptată în ”Europa democratică” pentru complicii Germaniei naziste prezentați ca și cum ar fi fost luptători pentru ”apărarea națională”. O asemenea filosofie are drept scop crearea unui teren propice renașterii fascismului cu ideologia lui de ură față de om. Astăzi revine în actualitate apelul lansat, la vremea respectivă, de antisfascistul ceh Julius Fucik: ”Oameni, fiți vigilenți!”. 

Sacrificiul de sine al apărătorilor Patriei ne oferă nouă dreptul deplin și așează pe umerii noștri uriașa responsabilitatea de a continua cauza lor, transmițând generațiilor viitoare torța veșnică a memoriei eorilor. 

Participanții la ceremonie au depus coroane la monumentul soldatului sovietic-eliberator și la mormintele celor căzuți, au vizitat memorialul de mesteceni ”Aleea memoriei”, realizat în 2021.

Sursa Read More

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.