Cine este Alin Stoica, noul prefect al Capitalei

Alin Stoica, președintele filialei PLUS Sector 6, este noul prefect al Capitalei. Acesta va depune jurământul, joi, la ora 16.00.

„Voi pune accent, în aplicarea programului Guvernului la nivelul Bucureștiului, pe reforma administrației. Avem nevoie ca de aer de profesionalizare și depolitizare dacă vrem să schimbăm cu adevărat modul în care a funcționat România până acum. Îmi propun o cooperare foarte bună cu toate organele administrației publice locale, indiferent de culoarea politică, pentru că interesul cetățeanului este pe primul loc. Nu în ultimul rând, îmbunătățirea siguranței cetățenilor va fi un aspect-cheie al mandatului meu. Vom continua inițiativele bune, deja începute, și vom demara altele, doar după ce ne vom consulta cu toate părțile implicate”, a declarat Alin Stoica.

Alin Stoica este de profesie avocat. Absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității București, Alin Stoica reprezintă de peste cinci ani organizații patronale la nivel de industrie și la nivel național în unele dintre discuțiile privind elaborarea de acte normative, atât la nivelul Guvernului, cât și la nivelul Parlamentului.

Pentru o perioadă de doi ani (2016 – 2018), a reprezentat societatea civilă în una dintre comisiile Consiliului Economic și Social – Comisia pentru relații de muncă, politică salarială, incluziune socială și sănătate. Atribuțiile acestei comisii sunt de revizuire și avizare a tuturor proiectelor de legislație în domeniu.

Printre actele normative la modificarea sau elaborarea cărora care a participat se numără și:

  • Codul Muncii;
  • Legea Dialogului Social;
  • Legea privind telemuncă;
  • Legea privind ucenicia;
  • Ordonanța de urgență privind munca cu timp redus (kurzarbeit).

Citește și:

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.