Cu ce se ocupă sora lui Daniel Pavel, prezentatorul Survivor România 2022. E o mare surpriză, e posibil să o fi văzut

Se anunță un an spectaculos pentru PRO TV, care a reușit să îi lase pe cei de la Kanal D fără una dintre cele mai urmărite emisiuni ale postului. Astfel, cel mai greu reality-show din România își schimbă casa, venind „la pachet” cu gazda. Înainte de debutul noului sezon, prezentatorul Survivor România 2022 a făcut dezvăluiri inedite. Află cu ce se ocupă fratele și sora lui Daniel Pavel.

Prezentatorul Survivor România 2022, dezvăluiri despre familie. Cu ce se ocupă sora lui Daniel Pavel

„Domnu Dan”, așa cum a ajuns să fie cunoscut de concurenții și fanii celui mai dificil reality show de la noi din țară, a făcut dezvăluiri inedite despre familia sa. Prezentatorul Survivor România 2022 a fost invitat la podcastul „Acasă la Măruță”, ediția specială fiind disponibilă doar pe platforma Voyo. Fostul ofițer de marină a fost copilul cel mare al familiei, având un frate cu doi ani mai mic și o soră cu zece ani mai mică decât el care, deși are acum 35 de ani, este încă percepută ca fiind „cea mică” pentru frații ei.

Sora lui Daniel Pavel este un om împlinit, din toate punctele de vedere, este mamă a trei copii și, împreună cu soțul său, are o afacere de succes.

„Am un frate cu doi ani mai mic şi o soră cu 10 ani mai mică. Cu fratele meu, fiind diferenţa mai mică, am împărţit tot, îţi dai seama. „Cea mică”, pentru că noi încă îi spunem aşa deşi are 35 de ani, a venit mai târziu. Acum are trei copii, iar împreună cu soţul ei are o cafenea într-un mall din Bucureşti. Se ocupă de tot, este dedicată, face o cafea fabuloasă. Practic, are un mic business de familie”, a povestit Daniel Pavel, în cadrul podcastului „Acasă la Măruţă”.

Fratele prezentatorului Survivor România 2022 ar putea concura oricând la emisiunea de pe PRO TV, este instructor de fintness și are un copil.

„Am o familie minunată. Ei au fost alături de mine în orice moment. Şi când eram ofiţer de marină, şi acum când sunt la TV”.”, a adăugat Daniel Pavel.

Cine s-a ocupat de transferul emisiunii Survivor România 2022 de la Kanal D la Pro TV

Pro TV a cumpărat formatul emisiunii Survivor, luând prin surprindere televiziunile și publicul, care se obișnuiseră ca show-ul din Republica Dominicană să fie difuzat de Kanal D. Omul din spatele acestei mutări spectaculoase a ținut frâiele și în cazul Exatlon și ulterior Survivor, la Dogan Media.

Potrivit surselor playtech-impact.ro, acesta a decis să își deschidă propria sa firmă, prin care a colaborat cu postul TV Kanal D. Între timp, un contract avantajos încheiat cu CMI, consorțiul care administrează Pro TV și tot ceea ce deține postul, a adus o nouă postură. Astfel, acesta a preluat emisiunea pe care cei din Pache Protopopescu și-o doreau de mult timp. Conform sursei citate, dintre emisiunile produse de firma acestei persoane face parte și Puterea Dragostei, astfel că există o posibilitate ca și acest format să fie preluat de Pro TV.

SURSĂ ARTICOL

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.