Cupa Africii pe Națiuni: Malawi, antrenată de Mario Marinică, eliminată în optimi / Maroc și Senegal merg în sferturi

Maroc și Senegal s-au calificat în sferturile Cupei Africii pe Națiuni, după ce au trecut de Malawi, respectiv Insulele Capului Verde, marți, în optimi.​

Malawi, naţionala antrenată de Mario Marinică, a fost învinsă de Maroc, scor 2-1, într-un meci disputat la Yaounde.

Gabadinho Mhango (‘7) a deschis scorul pentru Malawi, dar Youssef En Nesyri (’45+2) şi Achraf Hakimi (’70) au întors scorul.

Malawi a scris deja istorie la această ediţie a CAN, la care a trecut pentru prima dată în istorie de faza grupelor.

Mario Marinică este director tehnic al federaţiei din Malawi, dar conduce echipa la CAN alături de antrenorul Meck Mwase. Românul are 56 de ani şi a antrenat în Liga I echipe precum Gloria Buzău, Sportul Studenţesc, FC Argeş sau Rapid.

Marocul va juca în sferturi cu învingătoarea partidei dintre Egipt şi Coasta de Fildeş, întâlnire programată miercuri.

Într-un alt meci disputat marţi, în optimi, Senegalul a învins naţionala Insulelor Capului Verde, scor 2-0.

Golurile au fost marcate de Sadio Mane (’63) și Bamba Dieng (’90+2).

Învinşii au avut doi jucători eliminaţi, în minutele 21 şi 57.

Adversara Senegalului va fi cunoscută tot miercuri, după meciul dintre Mali şi Guineea Ecuatorială, scrie News.ro.

FULL TIME! #TeamSenegal 2⃣-0⃣ #TeamCapeVerde #TotalEnergiesAFCON2021 | #AFCON2021 | #SENCPV pic.twitter.com/qDDqgCKcMq

— #TotalEnergiesAFCON2021 uD83CuDFC6 (@CAF_Online) January 25, 2022

SURSĂ ARTICOL

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.