Ianis Hagi, prima declaraţie după operaţia suferită luni. Care este starea fotbalistului

Ianis Hagi a rupt tăcerea și a vorbit despre problemele de sănătate cu care se confruntă! Fiul lui Gheorghe Hagi s-a accidentat foarte grav la ultimul meci disputat de Rangers în cupă. Echipa lui a câștigat cu 4-0, dar Ianis Hagi a ieșit accidentat de pe teren, după numai 15 minute. Jucătorul lui Rangers a confirmat că tocmai ce s-a operat, după ce s-a scris în presă că a suferit o ruptură de ligament anterior.

Ianis Hagi a făcut prima declaraţie după operaţia suferită la genunchi

Așadar, veștile proaste au fost confirmate chiar de Ianis Hagi. Jucătorul s-a accidentat foarte grav și a fost nevoie de o operație chirurgicală, după ce s-a aflat că a suferit o ruptură de ligament încrucișat. Această accidentare este una de care se tem toți fotbaliștii, iar mulți dintre ei nu au mai evoluat niciodată la același nivel, după ce s-au recuperat. Ianis Hagi este optimist, dar recunoaște că îl așteaptă momente grele.

„Salutări, tuturor! După operația de ieri (n.r. luni), care a fost un succes, vreau să mulțumesc medicului Andrew Williams și tuturor celor implicați în operație. Sunt entuziasmat și motivat să încep această călătorie care mă așteaptă. Știu că vor fi și momente grele, dar, cu siguranță, văd această perioadă ca o oportunitate pentru a mă descoperi și a mă dezvolta ca om și ca fotbalist și pentru a reveni mai puternic. Drumul către revenire începe!”, a scris Ianis Hagi.

Ianis Hagi a facut prima declaratie dupa operatia suferita la genunchi

„Sunt sigur că vei reveni mai puternic decât înainte”

Fanii lui Rangers și ai lui Ianis Hagi l-au copleșit cu mesaje de susținere. Cei mai mulți i-au transmis fotbalistului că sigur va reveni și mai puternic după această experiență neplăcută din viața lui.

„Ai grijă de tine și sper să te revedem făcând ceea ce faci cel mai bine mai devreme decât mai târziu. Ne va fi dor de tine, dar sunt sigur că vei reveni mai puternic decât înainte”, „Îmi pare rău să aud despre accidentarea care necesită intervenție chirurgicală. Toate cele bune în recuperarea ta și aștept cu nerăbdare să te revedem pe terenul de la Ibrox”, „Recuperare rapidă, ai grijă de tine. A fost o veste foarte proastă, chiar de ziua mea, dar sincer sper să te faci bine și să te faci bine în curând”, sunt doar câteva dintre sutele de mesaje primite de fotbalistul român.

Ianis Hagi se pare că va sta pe tușă cel șase luni, după operația la care a fost supus, însă au fost cazuri când unii jucători s-au recuperat mai repede, cum a fost cazul lui Nicolae Dică, care a revenit pe teren după numai patru luni de la accidentare.

SURSĂ ARTICOL

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.