De ce sfinţeşte preotul casele înainte de Bobotează, de fapt. Semnificaţia gestului înţeles de puţini credincioşi

S-a aflat de ce sfinţeşte preotul casele românilor înainte de Bobotează, de fapt. Semnificaţia gestului este știut de puţini dintre credincioşi. La început de an, preoții merg în casele românilor și stropesc cu apă sfințită, vestind astfel Botezul Domnului Iisus Hristos. Se spune că acesta este momentul de primenire a locuințelor, precum și de reînnoire pentru credincioși. Apa sfințită face asta, care are în ea puterea curățitoare și sfințitoare a harului Dumnezeiesc.

Bobotează 2022. De ce stropește preotul prin case cu apă sfințită

Când fac sfințirea apei, preoții se roagă ca: „apa aceasta să se sfințească cu puterea, cu lucrarea și cu pogorârea Sfântului Duh”, „pentru ca să se pogoare peste ea lucrarea cea curățitoare a Treimii celei mai presus de fire”, „pentru ca să fie tămăduitoare sufletelor și trupurilor și izgonitoare a toată puterea cea potrivnica” și pentru ca „prin gustarea și stropirea cu apă sfințită să ne trimită Dumnezeu binecuvântarea Sa, care spală întinăciunea patimilor”.

Din acest motiv sfinţeşte preotul casele înainte de Bobotează. Se crede că tot harul lui Dumnezeu se pogoară în timpul slujbei de sfințire a apei doar peste apa pregătită din timp pentru asta și nu peste toată apa care exista în alte părți. Pentru asta este bine ca omul să-și deschidă casa atunci când preotul vine sa le sfințească locuința, pentru că sfințirea caselor din zonă nu înseamnă și sfințirea propriei case. Aceasta este semnificaţia gestului înţeles de puţini credincioşi.

Apa sfintita are puteri mari de la Dumnezeu

De Bobotează se purifică și natura de forțele răului

În unele sate situate pe malul unei ape, în timpul slujbei de Bobotează, s-a împământenit obiceiul ca preotul să arunce o cruce de lemn în apa rece, chiar îngheţată, iar câţiva feciori curajoşi sar în căutarea ei şi o aduc înapoi.

Boboteaza este, simbolic şi o sărbătoare a purificării naturii de forţele răului, care se face prin apa sfinţită. Tot de Bobotează, în anumite zone ale României, se fac previziuni despre condiţiile meteorologice din anul ce urmează, dacă acestea vor fi sau nu favorabile pentru recoltă.

Apa sfințită de Bobotează nu se strică cu anii

Cel mai bun argument care susţine sfinţenia apei sfinte de Bobotează este faptul că aceasta nu se alterează în timp și își păstrează calităţile chiar şi un an sau doi.

Oamenii de știință au și pentru asta o explicație. Conform acestora, secretul stă în faptul că apa respectivă intră în contact cu argintul, prin scufundarea crucii, şi cu busuiocul, ambele având proprietăţi antimicrobiene.

SURSĂ ARTICOL

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.