Despre statul eșuat. Despre epava care suntem. Iohannis a avut dreptate: România este un stat…

Despre statul eșuat.
Despre epava care suntem.

Iohannis a avut dreptate: România este un stat eșuat!
Zilele astea am avut mai multe dovezi in acest sens.
Români falimentați, fie pe persoana fizica, fie pe persoana Juridica, de facturi la energia pe care… statul român o produce in proporție de peste 80%.
Cetățeni obligați sa facă tratamente medicale pentru a nu deveni cetățeni de rang secund.
Oameni uciși de autorități sau de indolența acestora.
Copii striviți de un polițist pe trecerea de pietoni. Politist care nici măcar nu a încercat sa dea primul ajutor, vorbind impasibil la telefon, încercând probabil sa-și scape pielea…
Romania este un stat eșuat pentru ca romanul este un cetățean eșuat. Un om eșuat. O epava, roasa de indiferenta, de egoism, de răutate. Preocupat doar de propriul confort, de propria soarta… pana când e lovit și încearcă sa se victimizeze, încercând sa capete atenția și bunăvoința semenilor… pe care nu o va primi, căci și ceilalți cetățeni sunt preocupați doar de propria persoana, cel mult de propria familie.
Suntem destructurati ca societate, desființați ca ființe umane. Suntem dezumanizați, ce ne tine încă împreună fiind niște ecouri ale unor reflexe societale ce nu ne aparțin, ce vin de undeva de departe, de la înaintașii noștri care erau… oameni.
Ne înjuram “aleșii”… dar aleșii noștri sunt dintre noi, suntem noi, sunt oglinda noastră, a sufletului nostru, sunt “emanația” “societății” noastre!
De aceea suntem aici.
De aceea suntem o colonie.
De aceea suntem sclavi.
Pentru ca suntem ieftini, și gata oricând sa ne vindem pe nimic.
Pentru ca nu mai suntem oameni.

Poate sunt pesimist.
Poate trec printr-o depresie.
Nu știu!
Sper sa fie așa!
Sper sa mă înșel.

Sper sa fi fost doar adormiți. Beți. Luați de cap… timp de 32 de ani.
Sper.
Dar nu știu cât timp o sa mai am puterea sa și sper.

Sa ne ajute Dumnezeu… sa redevenim oameni!

*

Post script: vorbind despre polițiști nu vreau sa acuz o întreaga profesie!

Am cunoscut Oameni adevărați printre ei. Oameni care, fără sa mă cunoască, chiar m-au înțeles in situații limita și m-au ajutat și m-au “iertat” uneori. Sau care au fost umani cu cei pe care ii anchetau. Dincolo chiar de rigorile legii!
Dar nu despre ei vorbesc.

Vorbesc de toți ceilalți. Cei care atunci când se întorc din tura, vin cu girofarul aprins (nu odată erau sa dea peste mine pe strada!)… e Urgenta. Vor acasa. Și nu va spun din auzite… am stat jumătate de viața lângă Udriște. Și am văzut multe. Și cum își Descarcă “prada” din mașinile de Politie in mașinile luxoase parcate pe lângă Liceul Matei Basarab.

Cei care șantajează Suspecții… cei care iau se sus avocații, încercand chiar sa ii intimideze, cei care abuzează “micii cetățeni” și închid ochii la “jmecherii” locali la care merg la chefuri și bairamuri.
Despre ei este vorba in postarea asta.
Aceștia sunt detestati și temuți de colegii lor corecți, cei care încă nu au deprins sa se folosească de avantajele statutului. Sau care doar nu vor. Pentru ca sunt oameni.

Fiți oameni, dragi polițiști!
Termin cu îndemnul Sfântului Ioan Botezătorul către soldaţi ) inclusiv către “oamenii legii”), cărora le spune: «Să nu asupriţi pe nimeni, nici să învinuiţi pe nedrept, şi să fiţi mulţumiţi cu solda voastră».

Dan MV Chitic – Telegram

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.