Economist faimos, despre lovitura pe care Germania i-ar putea-o da lui Putin: „Ţara s-ar descurca fără gazul rusesc”

Economistul Sebastian Buhai spunea, într-un interviu acordat pentru „Adevărul”, săptămâna trecută, că motivaţia pierderilor economice dezastruoase ale unor ţări precum Germania, care se opun opririi robinetului gazului rusesc, nu se susţine. El a citat un studiu recent potrivit căruia renunţarea la gazul rusesc l-ar costa pe fiecare german cel mult 1.000 de euro pe an plus o creştere a preţului gazului.
 
La începutul săptămânii, Paul Krugman, laureat al premiului Nobel pentru Economie în 2008, scrie în „The New York Times” despre efectele pe care le-ar avea asupra economiei Germaniei oprirea robinetului cu gaz rusesc. Concluzia sa este aceasta: „Venitul real german ar putea scădea cu aproximativ 2 la sută, echivalentul unei recesiuni moderate. Dar nu ar fi sfârşitul lumii”
.
„Germania este una dintre marile naţiuni comerciale ale lumii. În 2019, a importat bunuri în valoare de 1,2 trilioane de dolari din întreaga lume. Doar aproximativ 2% din acest total au venit din Rusia. De fapt, Federaţia Rusă, cu aproximativ 144 de milioane de oameni, a fost doar puţin mai importantă în comerţul german decât Irlanda, ţară cu aproximativ cinci milioane de oameni. În mod obişnuit, aşadar, nu te-ai aştepta ca o întrerupere a relaţiilor economice cu Rusia să aibă un efect mare asupra economiei germane. Din nefericire, Rusia este un furnizor cheie al unui produs pe care Germania va putea greu să-l înlocuiască: gazul natural. Aproape tot consumul de gaz natural al Germaniei este importat prin conducte, iar aproximativ 55% din gazul său provine din Rusia”, scrie economistul.

Discuţii serioase privind debranşarea de la gazul rusesc

Krugman este de părere că această situaţie nu ar fi trebuit niciodată să se întâmple şi aminteşte de avertismentele succesive pe care administraţiile SUA, începând cu Ronald Reagan, le-au dat Germaniei să nu se lase atât de dependentă de un regim despotic. Economistul a asistat el însuşi la unele dintre aceste discuţii în timpul scurtei perioade pe care a petrecut-o în guvern, în 1982-1983. „Şi în timp ce naţiunile democratice au impus o gamă largă de sancţiuni economice regimului Putin, restricţiile privind vânzările de gaze din Rusia rămân în mod evident absente de pe listă”, constată Krugman. 
În contextul intrării în cea de-a 20-a zi de război şi a dovezilor despre incompetenţa surprinzătoare a armatei Rusiei, calculul politicienilor din Occident s-a schimbat. „În urmă cu trei săptămâni, părea de neconceput ca politicienii germani să fie dispuşi să impună vreo restricţie semnificativă alegătorilor lor ca răspuns la agresiunea lui Vladimir Putin. Acum sunt în desfăşurare discuţii serioase privind o potenţială debranşare a Germaniei de la gazul rusesc”, spune economistul. 
O mică reducere a consumului de gaz nu ar trebui să fie greu de realizat, având în vedere că datorită preţului mic acesta este folosit în domenii cu prioritate scăzută, consumul putând fi uşor descurajat cu preţuri moderat mai mari şi/sau reglementări minimale, explică Krugman.

Costurile renunţării la gazul rusesc

Reducerile mari, însă, sunt o altă chestiune. „Un nou studiu important al unui grup de economişti germani (există nouă autori, aşa că mă voi referi doar la el ca Bachmann şi colab.) estimează că eliminarea importurilor de gaze din Rusia ar necesita reducerea consumului de gaze cu aproximativ 30 la sută, la aproximativ 600 terawatt-oră de la aproximativ 900 TWh. De ce nu 55 la sută, cota Rusiei din gazul german? Pentru că Germania poate obţine, probabil, ceva mai mult gaz din alte surse şi poate limita utilizarea gazului pentru generarea de energie electrică, bazându-se mai mult pe cărbune şi pe energia nucleară. (Da, cărbunele trebuie eliminat treptat pentru a ne salva de catastrofa climatică – dar nu în mijlocul unui război)”, susţine economistul. 
Chiar şi o scădere de 30% a consumului va fi, totuşi, greu de realizat într-un termen scurt. Reducerea consumului de la 900 la 800 TWh ar putea să nu fie atât de costisitoare; reducerea de la, să zicem, 700 la 600 TWh ar fi mult mai dureroasă, detaliază Krugman. 
„Economiştii germani se concentrează pe un concept economic-cheie numit elasticitatea substituţiei – aproximativ, cât de mult scade cererea de gaze naturale pentru fiecare creştere de 1% a preţului acesteia. Dacă această elasticitate este scăzută, suma pe care germanii ar fi dispuşi să o plătească pentru o cantitate suplimentară de gaz odată ce consumul a fost deja redus substanţial este mare, ceea ce înseamnă că costul economic al reducerilor ulterioare este, de asemenea, mare”, spune economistul.
 
Din păcate, estimările empirice sugerează că elasticitatea substituţiei gazelor naturale este scăzută, cel puţin pe termen scurt. Nu este, totuşi, zero. „Având în vedere preţurile mari ale gazului, gospodăriile îşi vor regla termostatele la temperaturi mai mici, consumatorii nu vor mai cumpăra bunuri a căror producţie necesită arderea multor gaze naturale şi aşa mai departe. Totuşi, cea mai bună presupunere este că vorbim de o elasticitate de aproximativ 0,18, ceea ce înseamnă, la rândul său (dacă fac corect aritmetica) că preţul gazelor naturale ar trebui să crească cu aproximativ 600 la sută pentru a reduce cererea cu 30 la sută”, susţine laureatul premiului Nobel.

Venitul real german ar putea scădea cu 2%

O creştere cu 600% a preţului gazului sună mult, iar Bachmann et al. au utilizat în mod deliberat o elasticitate estimată şi mai pesimistă de 0,1. „Cu toate acestea, chiar şi cu acele ipoteze pesimiste, ei constată că Germania s-ar putea, de fapt, descurca fără gazul natural rusesc, tocmai pentru că ţara cheltuieşte în prezent atât de puţin pe importurile ruseşti. Costurile ar fi serioase: venitul real german ar putea scădea cu aproximativ 2 la sută, echivalentul unei recesiuni moderate. Dar nu ar fi sfârşitul lumii”, susţine Krugman.
O astfel de acţiune drastică ar fi fost de neconceput cu o lună în urmă. „Dar Putin pare să fie în proces de a realiza ceva remarcabil: să reamintească democraţiilor lumii ceea ce reprezintă ele. El a distrus deja reputaţia Rusiei de superputere militară; acum este în proces de reducere a puterii economice pe care o avea”, concluzionează economistul.

Cine este Paul Krugman 

Paul Krugman, născut la 28 februarie 1953, Albany, New York, S.U.A, este un economist şi jurnalist american care a primit Premiul Nobel pentru Economie în 2008 pentru munca sa în geografia economică şi în identificarea modelelor comerciale internaţionale. Este cunoscut şi pentru articolele sale de opinie din The New York Times.

Krugman a absolvit Universitatea Yale în 1974 şi are un doctorat la MIT în 1977. A fost membru al facultăţii de economie a MIT din 1979 până în 2000, plecând pentru un an (1982-1983) pentru a lucra ca membru al personalului şef pentru economie internaţională în administraţia Ronald Reagan. Din 1979 a lucrat şi ca cercetător asociat la Biroul Naţional de Cercetări Economice. În 2000, a devenit profesor de economie şi afaceri internaţionale la Woodrow Wilson School of Public and International Affairs de la Universitatea Princeton; s-a pensionat în 2015 ca profesor emerit.  
 

Vă recomandăm să mai citiţi:

SURSĂ ARTICOL

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.