Eliminarea pensiilor speciale ale senatorilor și deputaților a fost votată: 357 de voturi „pentru”

Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a adoptat miercuri, 17 februarie, inițiativa legislativă de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor.

S-au înregistrat 357 de voturi ”pentru”, 0 abțineri și 0 voturi împotrivă. Cei 30 de parlamentari ai UDMR au spus că sunt prezenți, dar nu votează.

Parlamentarii au decis miercuri să voteze eliminarea pensiilor speciale ale deputaților și senatorilor. Inițiativa legislativă pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor a fost amânată, marți, din motive procedurale.

La ședința Birourilor Permanente Reunite de marți dimineață, conducerea Parlamentului a decis să trimită inițativa la comisie astfel încât să fie obținute toate avizele și să fie îndepliniți pașii procedurali.

„Pensiile speciale pentru parlamentari au fost anulate! Angajamentul PNL a fost îndeplinit azi la votul din plenul Parlamentului. Continuăm cu îndreptarea legilor strâmbe adoptate ani la rândul de PSD, pentru acordarea de privilegii şi beneficii preferenţiale. 

– Pensiile parlamentarilor au fost introduse de PSD în 2015, iar orice tentativă a noastră de a le elimina s-a lovit de majoritatea nocivă PSD-istă din legislatura trecută. 

– PNL a fost singura forţă politică care a votat împotriva introducerii pensiilor speciale. Încă de anul trecut, am depus un proiect de lege pentru desfiinţarea pensiilor speciale ale deputaţilor şi senatorilor, care a fost blocat, intenţionat, de actuala conducere a PSD. 

– Dacă PSD ar fi deţinut majoritatea parlamentară şi acum ar fi luptat cu toate puterile pentru menţinerea pensiilor speciale, contrar discursului duplicitar pe care îl afişează astăzi. 

– Prin votul românilor s-a făcut dreptate! Noua majoritate de dreapta din Parlament a reuşit să elimine aceste pensii. Respectăm, astfel, voinţa cetăţenilor care ne-au dat votul de încredere, la alegerile parlamentare”, a scris PNL pe pagina de Facebook.

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.