Explicaţiile unui expert de la Princeton despre viitorul relaţiilor româno-americane. La ce să ne aşteptăm

Fostul diplomat român la Washington Nadia Crişan a devenit consultant economic şi politic în SUA. În acest fel, ea şi-a adus contribuţia la unele dintre investiţiile americane în România. Ford, Exxon sau Smithfield sunt doar câteva din companiile uriaşe americane care au investit aici şi au fost consiliate de Nadia Crişan. Acum, ea se dedică în totalitate carierei academice şi este director executiv la prestigioasa  Princeton University,
Nadia Crişan este convinsă că relaţiile româno-americane s-au maturizat şi au atins un maxim istoric. De altfel, în opinia sa România este printre ţările europene care au cele mai bune relaţii cu SUA, depăşind ţări ca Polonia şi Ungaria.
„În relaţia bilaterală SUA – Polonia, lucrurile au stat destul de prost în ultimul an. Cum au stat înainte e o discuţie separată. Dar de la venirea lui Biden la putere, relaţia cu Polonia a fost rece sau foarte rece, lucru care nouă nu ni s-a întâmplat. Relaţia cu Ungaria nu mai discutăm. Viktor Orban era într-o postură delicată şi e în continuare. Pentru că ce se întâmplă, nu se şterge cu buretele ceea ce ai făcut sau faci în continuare în ceea ce priveşte respectarea valorilor democratice şi a legislaţiei europene, a statului de drept, a libertăţii presei etc. Punctual, Polonia încearcă să redeschidă dialogul cu Washingtonul”, explică Nadia Crişan. 
Inclusiv faptul că preşedintele Joe Biden va ajunge în Polonia arată că există multe lucruri de reglat în privinţa relaţiilor polono-americane, cu  mult mai dificile decât relaţiile bilaterale româno-americane.

Ce nu a mers 

În trecut, spune Nadia Crişan, lucrurile au stat altfel. „Ţin minte că în ‘98 ne uitam la investiţiile din Cehia, Polonia sau Ungaria, iar în România erau aproape inexistente. Iar acei primi opt ani care au deschis pieţele pentru americani au însemnat enorm. Trebuie să fim atenţi când am luat startul, e ca la Olimpiadă. Când ai început să te pregăteşti? Cu două zile înainte? Atunci, probabil că n-ai nicio şansă să te califici în acea etapă”, spune Crişan.
În opinia ei, România va continua să atragă investiţii americane, chiar dacă în plan economic mai sunt încă multe aspecte de îmbunătăţit. Întotdeauna mediul de afaceri,  companiile americane în special, au cerut administraţiei de la Bucureşţi predictibilitate în toate deciziile care se iau şi consultări cu mediul de afaceri, punctează experta. „Eu văd în continuare un interes şi până la urmă de noi depinde ce livrăm, cum livrăm, când livrăm. Ca de obicei, asta e o problemă în România, partea de follow up şi promisiunile care se fac ţin de cum şi când, nu de ce. Că de promis promite foarte multă lume de toate. Evident, stabilitatea a fost întotdeauna importantă. Mă aştept că în continuare temele să fie aceleaşi.
Reducerea birocraţiei, transparenţa, păstrarea angajamentelor. Dacă ştii că trebuie să ţi se returneze TVA-ul în 30 de zile, te bazezi pe el şi doreşti să foloseşti acele fonduri, acel cash pentru pentru investiţii, plata salariilor, achiziţii etc. Nu poţi să te bazezi pe acele fonduri, pentru că aşa spune legea şi ai raportul închis, iar după un an de zile să te zbaţi în continuare pentru returnarea acelui TVA. E doar un exemplu, sunt convinsă că sunt multe alte exemple de întârziere, de la autorizaţii, la licenţe şi aşa mai departe”, atrage atenţia Nadia Crişan.
Ea spune că acestea au existat întotdeauna şi că, pe proiecte mai complexe, este normal să fie o analiză mai atentă, dar adaugă că amânările nejustificate la nivelul administraţiei creează cele mai mari nemulţumiri mediului de afaceri, la fel ca si „schimbările frecvente la nivelul guvernului”. „Şi faptul că orice acord semnat de ministrul X trebuie reluat de la zero la două săptămâni după ce vine ministrul Y. Ceea ce este  absurd si aproape imposibil de înţeles pentru investitorii americani”, explică Nadia Crişan.

Va creşte prezenţa americană în zona Mării Negre 

Nadia Crişan anticipează că în următoarea perioadă relaţiile bilaterale româno-americane vor continua trendul ascendent, în condiţiile în care autorităţile americane au apreciat felul în care România şi-a îndeplinit angajamentele asumate în cadrul NATO şi direct cu SUA. În contextul războiului din Ucraina, va creşte prezenţa militară americană şi, în general, a aliaţilor în România. Asta cu atât mai mult cu cât americanii au realizat cât de importantă e această zonă, deşi în trecut au fost mai reticenţi: „Subiectul Mării Negre l-am adus în atenţia administraţiei americane în 2004, când eram diplomat la Washington. Atunci, poate era abstract pentru ei. Acum, după ce Federaţia Rusă a atacat Ucraina, care se luptă pentru suveranitate şi intregritate teritorială, vedem realitatea dură şi sângeroasă a războiului de la Marea Neagră. Odată ce războiul se va încheia, mă aştept să vedem discuţii de o cu totul altă natură privind securitatea la Marea Neagre.”
Privind în urmă, Nadia Crişan admite că dacă în 2008 NATO ar fi acceptat Ucraina, Moldova şi Georgia ca parte a Alianţei, azi nu am fi văzut crime de război în Ucraina. „Îi avem pe georgieni care încearcă de atâta vreme o aderare la UE şi NATO. Şi aici îmi amintesc cât de mult lobby am făcut împreună cu alţi membri NATO pentru aderarea Ucrainei, Moldovei şi a Georgiei la NATO, la Summitul de la Bucureşti din 2008. Din păcate, nu le-a fost dată o şansă să ni se alăture. Ştiu că vocile sunt împărţite, însă, sunt de părere că nu s-ar fi întâmplat războiul de azi dacă Ucraina ar fi fost în NATO”, mai spune ea.

Domeniile în care sunt aşteptate investiţii americane 

Pe de altă parte, după încetarea războiului din Ucraina este de aşteptat ca lucrurile să evolueze în favoarea României, inclusiv pe plan economic. Printre investiţiile anticipate de Nadia Crişan se numără cele în domeniul energiei regenerabile, iar SUA se va implica direct.
„Odată ce se liniştesc lucrurile, mă aştept să vedem o dinamică diferită şi în beneficiul ţării noastre. Inclusiv pe plan economic, financiar. Să nu uităm că pe agenda bilaterală se află discuţiile privind modulele de reactoare mici, ştim şi de interesul SUA pentru Cernavodă şi pentru reactoarele suplimentare, de sprijinul tehnic şi financiar pe care SUA îl acordă pe aceste proiecte. Pentru că preşedintele Iohannis a cerut în mod specific şi sprijin american pe diversificarea resurselor noastre şi pe transformările pe politici de mediu unde avem mult de lucru în contextul schimbărilor climatice. Mă aştept să văd mai multe proiecte de energie eoliană. Ştim foarte bine că Marea Neagră are un potenţial deosebit. E foarte posibil să vedem producţie de baterii în România, ca un mini hub de construcţie, în extinderea tradiţiei noastre în industria auto. Eu discut acum de dialogul dintre cele două ţări în care România îşi exprimă dorinţa de a găzdui astfel de facilităţi, confirmă potenţialul şi capacitatea şi am încredere că partea americană doreşte să vadă astfel de rezultate în România”, conchide Nadia Crişan.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

SURSĂ ARTICOL

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.