Focșani ar putea fi primul oraș care rămâne fără gaze. Societatea de termoficare a pus termen limită până pe 18 ianuarie

Administratorul special al firmei aflată în insolvenţă a cerut primăriei şi Consiliului Local să găsească resurse financiare pentru ca oraşul poată beneficia în continuare de căldură. În prezent, societatea de termoficare ENET Focşani se află iar în impas financiar, iar de săptămâna viitoare nu mai poate asigura căldura în cele 10.000 de apartamente, şcoli, spitale și instituţii publice.

Focșani ar putea fi primul oraș care rămâne fără gaze

Banii ce au fost alocaţi în două rânduri de la Guvern s-au terminat, precum şi subvenţiile plătite în avans de Primărie, iar acum societatea înregistrează şi datorii la furnizorul de gaze naturale.

Conform conducerii ENET, factura lunii decembrie a fost de 17,975 de milioane de lei, din care s-a achitat doar 15,6 milioane de lei. În plus, se estimează că factura lunii ianuarie va fi de 25,6 milioane de lei.

Gaze naturale

„Vă aducem la cunoştinţă că începând cu 17 ianuarie 2022, sumele pe care am putut să le mobilizăm în vederea achiziţionării de combustibil s-au epuizat. În consecinţă, începând cu 18 ianuarie există premiza întreruperii alimentării cu gaz şi în consecinţă, întreruperea alimentării cu energie electrică.

În primul rând este nevoie de închiderea lunii decembrie şi în aceste condiţii vom face compensarea celor 2,362 milioane sume plătite în avans pentru luna ianuarie, rămânând descoperită luna ianuarie cu suma de 15,6 milioane de lei”, se arată în memoriul trimis la Primărie şi Consiliul Local de Manole Merchea, administratorul special al ENET Focşani.

Se pare că Manole Merchea a cerut Primăriei şi Consiliului Local să găsească resursele necesare funcţionării sistemului de termoficare.

Facturile la gaze ar putea fi compensate cu 75%

În Guvern s-a dscutat intens, în ultimele zile, despre măsura unei compensări mai mari, însă acest lucru depinde de resursele de la bugetul de stat. Cert este că TVA-ul va scădea la 5%. În ceea ce privește însă o compensare a facturilor mai mare de 33% trebuie ca și alte ministere să se pronunțe.

“Am discutat în Guvern ce vom face după 1 aprilie. Sunt mai multe scenarii. Ne-am înţeles cu toţii în privinţa scăderii TVA la 5%. Acum ministrul Finanţelor trebuie să ne spună spaţiul fiscal, cam cât e plapuma. De exemplu, eu vreau să spun că nu mai vreau să compensez 33% şi să măresc compensarea la 50% şi preţul să fie şi mai mic, dar vreau să-mi spună ministrul Finanţelor dacă pot.

Eu vreau să ridic compensarea la 50%, asta mi se pare mie ca să putem să dăm mai mult. Poate chiar 75%, să ducem preţurile şi mai jos”, a spus Virgil Popescu la DC News, potrivit Agerpres.

Virgil Popescu a mărturisit că a găsit și o sursă de finanțare pentru această compensare și anume dividendele marilor companii de stat.

SURSĂ ARTICOL

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.