Gramul de aur a trecut pragul de 400 lei
Incertitudinile privind câștigătorul alegerilor prezidențiale din Statele Uniune, menținerea la valori ridicate a tensiunilor din Orientul Mijlociu, în condițiile în care conflictul s-ar putea transforma în unul regional, și procesul de reducere a dobânzilor început de principalele bănci centrale, sunt tot atâtea motive pentru investitori să caute plasamente cât mai sigure, așa cum este metalul galben, al cărui preț s-a majorat cu 32% de la începutul anului.
La cele de mai sus se adaugă majorarea cererii comerciale dar și achizițiile făcute de multe bănci naționale, cât și creșterea plasamentelor în ETF-urile care au aurul drept bază.
Uncia a atins luni un nou record de 2.740,10 dolari. Adăugând și aprecierea monedei americane din ultima lună, BNR a fost nevoită să stabilească un preț al gramului de aur de 403,0756 lei, care reprezintă un nou maxim istoric.
Analiștii anticipează acum creșterea unciei la 2.900 dolari, în următoarele 12 luni, susținut de continuarea procesului de reducere a dobânzilor de către Rezerva Federală. Însă acest nivel ar putea fi depășit în scurt timp, dacă ritmul actual se va menține. De altfel, nivelul de 2.700 dolari/uncie era prognozat pentru prima parte a anului viitor.
La rândul său,argintul a profitat de raliul pe care îl cunoaște aurul, iar prețul său a trecut de 34 dolari, cel mai ridicat nivel de la sfârșitul anului 2012.
În ciuda faptului că media monedelor din regiune s-a depreciat, la 401,56 forinți/euro, respectiv 4,3178 zloți/euro, cursul monedei unice a scăzut marginal în piața locală, de la 4,9724 la 4,9722 lei, în timp ce transferurile se realizau în culoarul 4,972 – 4,974 lei, tendința din partea a doua a ședinței fiind una de creștere.
Indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 5,55%. Cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a consolidat la 5,59% iar cel la 12 luni la 5,64%.
Trezoreria a redeschis luni o emisiune de titluri de stat cu scadența în aprilie 2029. Ea s-a împrumutat de la bănci 990 milioane lei, față de o valoare programată de 500 milioane lei, și a acceptat să achite o dobândă anuală de 6,54%.
Euro se tranzacționa în culoarul 1,0844 – 1,0872 dolari, valori apropiate de cele de vineri, înainte cu două săptămâni de ședința de politică monetară a Rezervei Federale. În piața locală, cursul monedei americane a scăzut marginal de la 4,5865 la 4,5831 lei.
Media francului elvețian s-a depreciat la 5,2949 lei iar cea a lirei sterline la 5,8672 lei.
Bitcoin s-a apropiat de 69.500 dolari, după care a alunecat spre 67.500 dolari. Ethereum fluctua între 2.674 și 2.765 dolari.
Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00
Autorul articolului Obiectiv Gr.
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://obiectivgiurgiu.ro/gramul-de-aur-a-trecut-pragul-de-400-lei/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://obiectivgiurgiu.ro/feed/
Titlu original ObiectivGiurgiu.Ro – cotidian de informație, opinie și atitudine civică
Data originala articol 21 octombrie 2024 20:08