Lavrov i-a răspuns lui Putin la întrebarea privind negocierile cu ”o șansă există întotdeauna”

Rusia are o șansă să ajungă la o înțelegere cu Occidentul, chiar dacă răspunsul la propunerile privind garanțiile de securitate nu mulțumește încă Moscova, i-a spus Lavrov președintelui, scrie RBC.

Rusia a analizat cu atenția răspunsurile Statelor Unite și NATO privind garanțiile de securitate, a declarat șeful MAE Rus, Serghei Lavrov, la întâlnirea cu preșeșdintele Vladimir Putin. Potrivit spuselor sale, răspunsul SUA la propunerile Rusiei privind garanțiile de securitate nu poate satisface Moscova, a spus Lavrov. Cu toate acestea, a subliniat el, ”întotdeauna există o șansă”.

Lavrov a declarat că prima parte din răspunsul Statelor Unite privind garanțiile de securitate nu satisface Moscova, cea de-a doua fiind mai constructivă.

”Am spus deja în repetate rânduri – și președintele a spus, și alți reprezentanți ai Rusiei – că avertizăm în legătură cu inadmisibilitatea unor discuții nesfârșite pe subiecte care cer să fie rezolvate astăzi. Totuși, în calitate de șef al MAE, trebuie să spun că o șansă există întotdeauna”, a spus ministrul.

Referindu-se la problemele din cadrul negocierilor, Lavrov a declarat că nu a primit răspunsuri concrete din partea țărilor Uniniunii Europene și a NATO: ei au trimis doar răspunsuri colective, în timp ce Rusia s-a adresat fiecăruia în parte. ”Am primit răspunsuri nesatisfăcătoare. Nimeni dintre colegii mei miniștri nu a răspuns la mesajul meu. Am primit două hârtiuțe mici – una de la un funcționar al lui Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, cealaltă de la un funcționar al lui Josep Borrell – șeful diplomației europene, în care se spune: ”Nu vă impacientați, dialogul trebuie continuat, esențială este asigurarea dezescaladării din jurul Ucrainei”, a relatat Lavrov.

În același timp, Lavrov a subliniat că dialogul Rusiei cu țările Occidentului va fi continuat. ”Dezvoltând, cu partenerii noștri, în primul rând cu colegii americani, dialogul pe anumite aspecte de importanță aplicată chiar astăzi, vom încerca, în paralel, să obținem de la ei răspunsuri la problemele legitime pe care le-am ridicat”, a subliniat șeful MAE Rus.

Agravarea situației din jurul Ucrainei are loc pe fondul negocierilor dintre Rusia, SUA și NATO privind garanții de securitate, pe care Moscova a propus să fie consemnate într-un document cu caracter juridic obligatoriu. Rusia insistă să fie recunoscută inadmisibilitatea extinderii pe mai departe a NATO spre Est, insistă pe retragerea forțelor NATO din Europa de Est, pe refuzul reciproc de a amplasa arme de atac în această regiune. Poziția Rusiei a fost prezentată la negocierile desfășurate în ianuarie, la Geneva.

Sursa Read More

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.