Lista țărilor neprietenoase, dată publicității în Rusia. Administrația Putin deja nu se mai încurcă în formalități diplomatice

O listă a țărilor neprietenoase a fost făcută publică în Rusia, vineri, după ce a fost aprobată de Guvernul rus. Administrația Putin deja nu se mai încurcă în formalități diplomatice și ia decizii aspre.

Ce țări au fost declarate ”neprietenoase” de Rusia

Potrivit unui ordin executiv ce a fost publicat de portalul oficial de informaţii juridice din Rusia, lista cu ”țări neprietenoase” cuprinde Statele Unite ale Americii și Cehia. Față de acestea se vor aplica măsuri în conformitate cu decretul liderului rus Vladimir Putin, începând cu data de 23 aprilie.

“Se aprobă lista ataşată cu state străine care comit acţiuni neprietenoase împotriva Federaţiei Ruse, a cetăţenilor Federaţiei Ruse sau a persoanelor juridice ruse”, arată documentul, după ce luna trecută Vladimir Putin a semnat o lege ce limitează numărul angajaţilor locali ai misiunilor diplomatice străine şi ai altor agenţii, ordonând guvernului să întocmească această listă.

Lista tarilor neprietenoase, data publicitatii in Rusia. Administratia Putin deja nu se mai incurca in formalitati diplomatice
Vladimir Putin

Ce decizii au fost luate în Rusia cu privire la țările ”neprietenoase”

După cum arată documentul, misiunile diplomatice ale Statelor Unite ale Americii nu vor mai putea angaja deloc personal local, în timp ce misiunile cehe ar putea angaja cel mult 19 persoane. Lista a fost publicată cu câteva zile înainte de a avea loc prima întâlnire dintre secretarul de stat american Antony Blinken şi şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov.

De altfel, Ambasada Statelor Unite ale Americii la Moscova a anunțat recent că îşi va reduce cea mai mare parte a serviciilor consulare din cauza sancţiunilor primite de la Rusia. Reprezentanții acesteia au transmis că au fost nevoiți să se despartă de majoritatea personalului său local şi să reducă “mâna de lucru cu 75%”.

Relația dintre Statele Unite ale Americii și Rusia continuă să se degradeze

Relația dintre Statele Unite ale Americii și Rusia continuă să se degradeze în urma acuzațiilor Washingtonului de ingerinţă în alegerile prezidenţiale americane de anul trecut, precum și a celor de spionaj şi atacuri cibernetice.

În luna aprilie, administrația Joe Biden a hotărât să aplice noi sancţiuni entităţilor legate de Rusia, să expulzeze 10 diplomaţi şi să le interzică băncilor americane să cumpere direct datoria emisă de această țară.

În ultima vreme, mai multe capitale occidentale, mai ales din Europa de Est, au luat decizii de expulzare a unor diplomaţi ruşi. În fruntea acestei mişcări s-a aflat Praga, după ce guvernul Cehiei a acuzat serviciile secrete ruseşti că ar fi provocat explozia unui depozit de arme. Moscova a răspuns cu măsuri similare. Și România a expulzat un diplomat spion din Rusia – detalii, AICI!

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.